logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu

În perioada 23 - 25 august a.c., poliţiştii sibieni şi-au concentrat eforturile pe linia prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave, în urma acţiunilor desfăşurate fiind constatate 12 infracţiuni la regimul rutier.

Au fost reţinute 30 de permise de conducere, au fost retrase 27 de certificate de înmatriculare şi au fost aplicate 550 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 250.000 de lei.

Exemple semnificative:

La data de 23 august a.c., în jurul orei 09.30, pe DN 7, în afara localităţii Boiţa, poliţiştii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 36 de ani, din judeţul Vâlcea.

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoţit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
La nivelul Serviciului Rutier Sibiu, se efectuează cercetări în vederea stabilirii situaţiei de fapt, pentru aplicarea măsurilor legale în consecinţă.

La data de 24 august a.c., în jurul orei 19.00, în oraşul Agnita, poliţiştii rutieri au oprit pentru verificări un autoturism condus pe strada Fabricii de către un localnic în vârstă de 23 de ani.

Testarea alcoolscopică a celui aflat la volan a indicat o valoare de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, tânărul fiind însoţit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
La nivelul Poliţiei Oraşului Agnita, se efectuează cercetări în vederea stabilirii situaţiei de fapt, pentru aplicarea măsurilor legale în consecinţă.

La data de 24 august a.c., în jurul orei 21.30, în satul Hamba, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Şelimbăr au oprit pentru control un autoturism condus pe strada După Grădini de către un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Şura Mare.

Testarea alcoolscopică a bărbatului a indicat o valoare de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, şoferul fiind însoţit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
În cauză, se efectuează cercetări în vederea stabilirii situaţiei de fapt, pentru aplicarea măsurilor legale în consecinţă.

La data de 24 august a.c., în jurul orei 23.00, în oraşul Avrig, poliţiştii Serviciului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Samuel Brukenthal de către un bărbat în vârstă de 37 de ani, din judeţul Vâlcea.

Întrucât testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul a fost însoţit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

La nivelul Serviciului Rutier Sibiu, continuă cercetările în vederea stabilirii situaţiei de fapt, pentru aplicarea măsurilor legale în consecinţă.

La data de 25 august a.c., în jurul orei 01.00, în oraşul Dumbrăveni, poliţiştii au oprit un autoturism condus pe strada 1 Decembrie de către un localnic în vârstă de 27 de ani.

Din verificările efectuate de către poliţişti a rezultat că cel aflat la volan nu deţine dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

De asemenea, testarea alcoolscopică a bărbatului a indicat o valoare de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoţit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

La nivelul Poliţiei Oraşului Dumbrăveni, se efectuează cercetări în vederea stabilirii situaţiei de fapt, pentru aplicarea măsurilor legale în consecinţă.
Afisari: 25

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.