Comunicat de presă - IPJ Prahova
La data de 23 august a.c., în jurul orei 16.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpina au fost sesizaţi de dispeceratul Sistemului informatic de monitorizare electronică despre faptul că s-a declanşat o alertă-apropiere de dispozitive telefonice, telefonul agresorului cu cel al victimei, alerta fiind primită pe strada Măgurii din comuna Poiana Câmpina.
De urgenţă, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, din verificări, reieşind faptul că bărbatul de 51 de ani, căruia i-a fost montat un dispozitiv de supraveghere în cursul zilei, în urma unui conflict cu soţia sa, a venit la locuinţa unde se afla aceasta, fapt care îi era interzis prin măsurile dispuse prin ordinul provizoriu de protecţie.
Bărbatul a fost condus la sediul unităţii de poliţie în vederea audierii, iar în baza probatoriului administrat, faţă de acesta a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
În cauză, cercetările sunt continuate de poliţişti în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu.
Infracţiuni la regimul rutier
La data 23 august a.c., în jurul orei 11.15, poliţiştii din cadrul Secţiei nr.1 de Poliţie Ploieşti, în timp ce acţionau pe strada Gheorghe Lazăr au oprit, pentru control, un autoturism care era condus de un bărbat din oraşul Mizil.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că valabilitatea numerele lor provizorii era expirată din luna iulie a anului curent.
În cauză, poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea situaţiei de fapt.
Ieri, 23 august a.c., în jurul orei 13.30, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Mizil, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza de competenţă au oprit, pentru control, pe Drumul Naţional 1 D în localitatea Ciorani, un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din judeţul Ialomiţa.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, s-a stabilit faptul că autoturismul nu are asigurare obligatorie RCA valabilă, motiv pentru care i-au fost reţinute plăcuţele cu numărul de înmatriculare şi certificatul de înmatriculare.
În cauză, poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt.
Ieri, în jurul orei 16.30, poliţiştii Secţiei Rurale de Poliţiei Valea Doftanei au fost sesizaţi despre faptul că în comuna Telega un autovehicul a intrat în coliziune cu um cap de pod.
La volan, a fost identificat un bărbat de 72 de ani din comuna Telega, care emana halenă alcoolică.
La testarea cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 1,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.
În cauză, poliţiştii continuă cercetările, pentru stabilirea cu exactitate a situaţiilor de fapt.
Noaptea trecută, în jurul orei 01.15, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Buşteni, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza de competenţă au oprit, pentru control, pe Drumul Naţional 1, în localitate, un autoturism condus de un bărbat.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].