Comunicat de presă - IGPR
Prevenirea şi combaterea faptelor ilegale îndreptate împotriva animalelor reprezintă o preocupare constantă a poliţiştilor. Direcţia pentru Protecţia Animalelor este structura de specialitate din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu competenţă teritorială generală în domeniul coordonării activităţilor privind prevenirea şi combaterea faptelor de natură contravenţională sau penală care au ca obiect animalele aflate într-o situaţie de pericol.
În primele 7 luni ale anului în curs, la nivel naţional, poliţiştii au identificat mai multe situaţii care au impus extragerea imediată a animalelor din starea de pericol în care se aflau, fiind necesară aplicarea ordinului de plasare în adăpost, acesta fiind un instrument administrativ conferit poliţistului în vederea înlăturării unui pericol iminent îndreptat contra animalului, consecinţa fiind extragerea animalelor din starea de pericol în care se aflau, concomitent cu aplicarea măsurilor legale faţă de persoanele în cauză.
Astfel, au fost emise 366 de ordine de plasare în adăpost, cu 25% mai multe faţă de primele 7 luni ale anului 2023, fiind salvate şi plasate în adăpost 905 animale aflate în pericol (cu 67% mai multe).
Pentru prevenirea şi combaterea încălcărilor legislaţiei, pentru protecţia animalelor, poliţiştii au demarat 8.381 de acţiuni şi controale, cu 71% mai multe astfel de activităţi, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Pentru neregulile de natură contravenţională constatate, au fost aplicate 11.487 de sancţiuni contravenţionale, cu 23% mai multe faţă de perioada similară a anului 2023, în valoare de 5.538.380 de lei.
Au fost întocmite 1.270 de dosare penale şi au fost soluţionate 1.289 de dosare, cu 8% mai multe faţă de primele 7 luni ale anului 2023.
În cadrul acestor dosare, poliţiştii au efectuat 276 de percheziţii, cu 311% mai multe faţă de perioada ianuarie-iulie 2023.
Ca urmare a activităţilor desfăşurate, au fost dispuse măsuri preventive faţă de 87 de persoane (reţinere/arestare/control judiciar), cu 58% mai multe faţă de primele 7 luni ale anului 2023.
În perioada de referinţă, s-au înregistrat creşteri şi în ceea ce priveşte numărul petiţiilor/sesizărilor înregistrate, acesta fiind de 7.568, cu 24% mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului 2023, dar şi în ceea ce priveşte numărul sesizărilor primite prin Sistemul Naţional Unic de Urgenţă 112, respectiv 686 de sesizări, cu 66% mai multe.
De asemenea, poliţiştii au desfăşurat activităţi pentru verificarea respectării prevederilor legale privind gestionarea câinilor fără stăpân.
În cadrul acestor activităţi, au fost verificate 2.544 de unităţi administrativ teritoriale privind înfiinţarea serviciilor specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân.
Totodată, s-au verificat condiţiile de deţinere a exemplarelor canine cazate de la nivelul adăposturilor publice.
În urma neregulile constatate, au fost aplicate 2.677 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.529.920 de lei, stabilindu-se termene pentru remedierea deficienţelor constatate. De asemenea, au fost întocmite 4 dosare penale.
Exemple:
1. La data de 20 ianuarie a.c., poliţişti din cadrul Biroului de Protecţie a Animalelor Gorj au pus în executare 23 de percheziţii domiciliare, în judeţele Gorj, Dolj, Mehedinţi, Hunedoara, Timiş şi Argeş, în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de schingiuirea animalelor şi organizarea şi participarea la lupte de câini.
Video - https://youtu.be/-OvVgvWLqUY
În urma percheziţiilor, au fost constatate 9 infracţiuni de intervenţii chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor, coltilotul ciocului şi dinţilor.
De asemenea, au fost descoperite şi ridicate pentru continuarea cercetărilor 82 de telefoane mobile, 22 de laptop-uri, 7 tablete, 7 carduri de memorie, 23 memory-stick, un HDD, o unitate PC şi un DVD.
Au mai fost descoperite o cameră de filmat, un disc de memorie, 46 de carnete de sănătate, 39 de carnete de performanţă, 9 paşapoarte pentru animale de companie, 36 de microcipuri sigilate, 105 cartuşe de vânătoare, produse farmaceutice destinate dopajului canin, precum şi alte obiecte ce au legătură cu infracţiunile cercetate.
În cadrul acestor activităţi, au fost emise ordine de plasare în adăpost pentru 7 exemplare canine aparţinând rasei Ciobănesc de Asia Centrală, despre care s-a stabilit că au fost supuse luptelor ilegale.
Concomitent, în baza acordului de echipă comună de anchetă, încheiat între România şi Republica Moldova, a fost organizată, pe teritoriul Republicii Moldova, o acţiune de prindere în flagrant delict a mai multor persoane care participau la un campionat ilegal de lupte de câini.
La acţiunea de prindere în flagrant delict, organizată pe teritoriul Republicii Moldova, au participat poliţişti din structuri de combatere a criminalităţii organizate ale acestui stat, sub coordonarea procurorilor din cadrul Procuraturii din Republica Moldova, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul I.P.J. GORJ - B.P.A., în baza acordului mediat de Eurojust.
În urma acţiunii desfăşurate pe teritoriul Republicii Moldova, au fost identificate în flagrant delict 40 de persoane, care participau la un campionat de lupte ilegale între câini şi au fost stabilite mai multe acte materiale ale infracţiunii de schingiuire a animalelor.
În urma activităţilor specifice, faţă de 8 persoane, bănuite de săvârşirea infracţiunii de schingiuire a animalelor a fost dispusă măsura reţinerii şi introducerea acestora în centrele de reţinere şi arestare preventive ale autorităţilor Republicii Moldova, precum şi ridicarea, pentru cercetări, a 5 exemplare canine rănite, implicate în luptele de câini.
Activitatea s-a realizat cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
2. La data de 14 ianuarie a.c., în jurul orei 15.00, poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi Biroului pentru Protecţia Animalelor din Constanţa au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în extravilanul comunei Grădina, mai multe persoane ar fi executat foc de armă asupra unor exemplare canine aparţinând unei persoane.
Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au identificat două exemplare canine decedate şi alte două rănite, care prezentau leziuni ce ar fi putut fi produse prin împuşcare.
Totodată, s-a constatat că exemplarele canine sunt de rasă comună şi necipate.
De asemenea, în urma efectuării cercetării la faţa locului, a fost descoperit un tub de cartuş de calibrul 12 mm.
În urma verificărilor efectuate, au fost identificaţi doi bărbaţi, de 51, respectiv 56 de ani, bănuiţi de comiterea faptei.
Din posesia acestora au fost ridicate două arme de vânătoare, de calibrul 12 mm, deţinute legal.
Cadavrele celor două exemplare canine au fost ridicate de specialişti din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi Pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa, în vederea efectuării unei expertize anatomo-patologice, pentru stabilirea cauzelor decesului.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de armă fără drept, braconaj, uciderea animalelor cu intenţie, fără drept şi rănirea cu intenţie a animalelor.
3. La data de 28 februarie 2024, poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor din cadrul I.P.J. Hunedoara au efectuat o acţiune, în zona Câmpu lui Neag, din oraşul Uricani, în cadrul căreia a fost depistat un bărbat, de 53 de ani, care deţinea un adăpost improvizat poziţionat pe raza Ocolului Silvic Lupeni, unde se aflau peste 90 de câini aparţinând rasei comune.
În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că bărbatul nu asigura animalelor un adăpost corespunzător, hrană suficientă şi asistenţă medicală veterinară, aşa după cum prevede legislaţia în vigoare, motiv care faţă de bărbat au luat măsura sancţionării contravenţionale, conform Legii 205/2004 privind protecţia animalelor şi au emis un ordin de plasare în adăpost a animalelor aflate în pericol (72 dintre acestea fiind introduse într-un adăpost autorizat).
4. La data de 19 martie a.c., poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, au efectuat o percheziţie domiciliară, în localitatea Sântandrei, judeţul Bihor, la imobilul unui bărbat, de 47 de ani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de intervenţii chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor, coltilotul ciocului şi dinţilor.
Din cercetări a rezultat că, în cursul lunii februarie a.c., bărbatul s-ar fi deplasat la domiciliul unei persoane, din comuna Toboliu, judeţul Bihor, locaţie în care ar fi tăiat urechile şi cozile a trei câini, pui, de rasă.
În urma percheziţiei domiciliare, la locuinţa bărbatului de 47 de ani au fost descoperite şi ridicate, în vederea cercetărilor, o armă scurtă, de tip pistol Airsoft, diverse instrumente medicale şi substanţe dezinfectante sau cicatrizante, precum şi 5 câini de rasă, 4 dintre aceştia având urechile şi cozile tăiate.
Tot la data de 19 martie a.c., în urma audierii bărbatului şi administrării probatoriului, poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a acestuia, în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor.
Poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activităţi infracţionale a bărbatului.
***
Legislaţia specifică referitoare la protecţia animalelor este Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi şi Legea 205/2004 privind protecţia animalelor.
Principalele obligaţii ale deţinătorilor de animale:
- Orice câine, indiferent de rasă sau sex, trebuie identificat prin microcipare sau prin alt mijloc de identificare stabilit de către A.N.S.V.S.A. până la vârsta de 90 de zile, dar şi mai târziu, dacă până la acea vârstă nu s-a putut din diferite motive.
Identificarea se realizează de către un medic veterinar la solicitarea deţinătorului câinelui şi poate fi realizată atât la un cabinet veterinar cât şi la domiciliu. Microcipul nu este vizibil pe corpul câinelui, însă ne ajută să stabilim toate datele privind identitatea proprietarului, locul de cazare al animalului, statusul medical, trasabilitatea animalului în cazul în care a fost deţinut de către altcineva în trecut, etc. Amenda pentru neidentificarea unui câine este de la 5.000 lei la 10.000 de lei.
- Dacă aveţi un câine care nu este de rasă, acesta trebuie sterilizat, indiferent dacă este femelă sau mascul, pentru a evita înmulţirea necontrolată şi ulterior abandonul.
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 prevede la art. 13^2 obligativitatea sterilizării câinilor cu sau fără stăpân, aparţinând rasei comune şi metişii acestora.
Puteţi opta pentru sterilizarea lor gratuită în cadrul campaniilor efectuate de către diferite asociaţii de protecţia animalelor şi a primăriilor sau efectuarea acestei manopere în cadrul unui cabinet medical veterinar. Această operaţie nu este dureroasă pentru câine, fiind efectuată sub anestezie, iar recuperarea este rapidă.
La fel ca pentru nemicrocipare, amenda pentru nerespectarea acestei obligaţii este de la 5.000 de lei la 10.000 de lei.
Pentru bunăstarea animalelor pe care le deţineţi este necesar să le asiguraţi acestora, în funcţie de nevoile etologice, specie, rasă, sex, vârstă şi categorie de producţie, următoarele:
- un adăpost corespunzător (cuşcă, ţarc) pentru a-i putea feri de eventualele intemperii (frig, ploaie, căldură excesivă);
- hrană şi apă suficiente pentru a avea o creştere sănătoasă;
- posibilitatea de mişcare suficientă, dacă animalele sunt legate afară în lanţ, acesta trebuie să aibă o lungime de minimum 2 m, iar ţarcul trebuie să fie de cel puţin 4 ori mai mare decât lungimea câinelui, pentru a nu i se atrofia musculatura;
- îngrijire şi atenţie;
- asistenţă medicală, prin care se înţelege atât cea profilactică (deparazitare, vaccinare antirabică), cât şi cea curativă (animalele pot avea unele boli, accidente care necesită consult medical de specialitate).
Pentru nerespectarea acestor aspecte, amenda este între 3.000 de lei şi 12.000 lei.
- Pentru nesupravegherea şi neasigurarea animalelor, lăsându-le libere pe stradă sau în alte spaţii publice, ce pot prezenta un pericol pentru alte persoane sau bunuri, amenda contravenţională este între 100 de lei şi 500 de lei.
Totodată, animalele pot fi ridicate de către poliţişti prin ordin de plasare într-un adăpost autorizat sau câinii pot fi consideraţi 'fără stăpân' şi ridicaţi de către serviciul de ecarisaj cu care primăria are contract şi la fel vor fi cazaţi într-un adăpost autorizat. În ambele cazuri, animalele pot fi revendicate sau adoptate din adăpost, însă cu anumite costuri (microcipare, cazare, sterilizare).
- Dacă doriţi să adoptaţi un animal dintr-un adăpost trebuie să întocmiţi o declaraţie-angajament, prin care trebuie să respectaţi îndatoririle menţionate, inclusiv declararea înstrăinării câinelui sau schimbarea locaţiei de cazare declarată iniţial.
Unele persoane iubesc mai mult câinii ce aparţin unor rase considerate periculoase, iar deţinătorii acestora au mai multe obligaţii decât deţinătorii de câini din alte rase.
Ordonanţa de Urgenţă nr. 55/2002 reglementează regimul de deţinere al câinilor periculoşi şi agresivi.
Astfel, legiuitorul a clasificat câinii pe două mari grupuri, câini periculoşi şi câini agresivi.
Câinii periculoşi (art. 1 din O.U.G. 55/2002) se clasifică în 2 categorii - şi anume categoria I, în care intră câinii de luptă şi de atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câinii de tipul Pitbull, Boerbull, Bandog şi metişii lor şi categoria II, în care intră câinii din rasele Staffordshire, Bull Terrier, American Staffordshire Terrier, Rottweiller, Tosa, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso şi metişii lor.
Câinii agresivi (art. 2 alin 1 din O.U.G. 55/2002) sunt reprezentaţi de orice câine care, fără să fie provocat, muşcă sau atacă persoane ori animale domestice în locuri publice sau private sau de orice câine care participă la lupte între câini sau care a fost antrenat în acest scop.
Totodată, legislaţia stabileşte câteva condiţii necesare deţinerii câinilor periculoşi de către proprietari sau deţinători temporari, şi anume, să aibă vârsta minimă de 18 ani, să aibă capacitate deplină de exerciţiu şi să nu fi fost condamnat, pentru săvârşirea unei infracţiuni contra unei persoane.
Proprietarii sau deţinătorii temporari de câini periculoşi şi agresivi sunt obligaţi să îşi înregistreze câinii la sediul poliţiei în a cărei rază este deţinut câinele şi la Asociaţia Chinologică Română, afiliată la Federaţia Chinologică Internaţională.
De asemenea, proprietarii de câini periculoşi au obligaţia să depună la sediul poliţiei, unde este situat imobilul în care este deţinut câinele, o adeverinţă în fotocopie, eliberată de Asociaţia Chinologică Română, afiliată la Federaţia Chinologică Internaţională, din care să rezulte încadrarea câinelui în categoriile prevăzute la articolul 1, precum şi o declaraţie pe propria răspundere, care să cuprindă numărul de identificare al câinelui, aplicat prin tatuare sau microcip, efectuarea vaccinării antirabice şi a rapelurilor, efectuarea sterilizării câinilor periculoşi, prevăzuţi la categoria I şi existenţa unei asigurări de răspundere civilă, pentru eventualele pagube produse de câinii periculoşi din categoria I.
De asemenea, aceştia au obligaţia să inscripţioneze în mod vizibil, la intrarea în imobil avertismentul 'Câine periculos' sau, după caz, 'Câine agresiv', printr-o plăcuţă.
Sancţiunea contravenţională aplicabilă, pentru nerespectarea acestor prevederi, este amenda de la 500 la 1.500 de lei.
Constituie infracţiuni: neluarea de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane, prevăzute la art. 6, dacă atacul a avut loc, introducerea în ţară sau comercializarea câinilor din rasele prevăzute la categoria I de câini periculoşi şi fapta persoanei de a organiza lupte între câini, de a-i pregăti în acest scop, precum şi de a participa cu câini la astfel de lupte.
Deţinătorilor de animale le este interzis să aplice rele tratamente şi cruzimi, acestea constituind infracţiuni care se pedepsesc cu închisoarea sau cu amendă penală şi chiar cu confiscarea animalelor, astfel:
Cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă:
- Despărţirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viaţă, exceptând îndepărtarea puilor de mamă înainte de perioada minimă specifică speciei pentru înţărcare;
- Folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferinţă;
- Intervenţiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi: codotomia (tăiatul cozii), cuparea urechilor (tăiatul urechilor), secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor, coltilotul ciocului şi dinţilor.
Cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă:
- Folosirea animalelor sălbatice aparţinând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane şi trupe de artişti ambulanţi, precum şi în orice alte tipuri de spectacole similare;
- Folosirea armelor cu tranchilizant asupra animalelor în alte situaţii decât pentru imobilizarea acestora;
- Practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive;
- Rănirea cu intenţie a animalelor.
Cu închisoare de la 2 la 7 ani:
- Uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept;
- Schingiuirea animalelor;
- Organizarea de lupte între animale sau cu animale;
- Zoofilia.
Referitor la animalele sălbatice, acestea pot fi deţinute doar de către persoane autorizate de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Condiţiile privind deţinerea animalelor sălbatice se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, la propunerea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Deţinătorii de animale pot deţine animale sălbatice pe o perioadă determinată de timp, în vederea îngrijirii şi recuperării fizice, pentru animalele aflate în impas de supravieţuire, cu acordul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
În cazul în care observaţi un animal care se află într-o situaţie de pericol, sesizaţi Poliţia sunând la numărul de urgenţă 112 atunci când situaţia este urgentă, impunând intervenţia imediată a Poliţiei.
Totodată, dacă aveţi cunoştinţă despre încălcări ale legislaţiei privind protecţia animalelor, care nu necesită intervenţia imediată a Poliţiei, aveţi posibilitatea de a informa Direcţia pentru Protecţia Animalelor prin trimiterea unei petiţii prin e-mail accesând site-ul Poliţiei Române www.politiaromana.ro, secţiunea Petiţii online sau ale inspectoratelor judeţene în competenţa cărora se află accesând acelaşi site www.politiaromana.ro, secţiunile Unităţi teritoriale - Petiţii online.
***
La data de 21 august 2024, poliţiştii din cadrul structurilor de poliţie pentru protecţia animalelor din judeţele Prahova, Hunedoara, Mureş, Cluj şi Covasna, alături de comisari din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, au desfăşurat activităţi privind prevenirea şi combaterea deţinerii/comerţului ilegal cu specii de faună protejate.
Astfel, au fost efectuate percheziţii la 5 locaţii din localităţile Băniţa, Băicoi, Vâlcele, Sighişoara şi Turda, pentru verificarea legalităţii deţinerii unor exemplare din specia veveriţă europeană (sciurus vulgaris).
Echipele mixte au desfăşurat simultan activităţi de inspecţie şi control la domiciliile unor persoane fizice bănuite că ar deţine exemplare de veveriţe aflate în stadii biologice de dezvoltare diferite, care au fost cel mai probabil preluate din natură, acestea aparţinând unei specii protejate.
Menţinerea în captivitate a speciilor de animale native protejate este interzisă prin lege.
Comercializarea şi înmulţirea lor sunt ilegale.
Poliţiştii au verificat şi condiţiile de deţinere şi bunăstare ale altor specii de animale identificate în locaţiile vizate (exemplare canine şi păsări).
În urma activităţilor desfăşurate, au fost descoperite 98 de exemplare de veveriţă, 6 exemplare canine şi 13 exemplare paseriforme (păuni şi turturele).
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 9 sancţiuni contravenţionale, conform prevederilor legale în vigoare, respectiv 8 amenzi pentru protecţia animalelor, în valoare de 2.400 de lei şi o amendă aplicată de către reprezentanţii D.S.V.S.A. Mureş, în valoare de 3.000 de lei.
Verificările vor continua, în vederea stabilirii cu exactitate a speciilor de veveriţă identificate la persoanele în cauză, precum şi a modului în care acestea au intrat în posesia deţinătorilor.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].