Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba
În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicaţiei eDAC, 389 de verificări de persoane şi 235 de verificări de autovehicule, pentru a preveni şi combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 86 de abateri de natură contravenţională, majoritatea la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice, care au fost sancţionate cu amenzi în valoare totală de 34.505 de lei.
Au fost efectuate 51 de testări privind conducerea sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Au fost reţinute două permise de conducere şi au fost retrase 6 certificate de înmatriculare.
-
Autoturism căutat de autorităţile din Germania, găsit şi indisponibilizat de poliţiştii din Sebeş
La data de 22 august 2024, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Sebeş au depistat, pe raza municipiului Sebeş, un autoturism care era semnalat, din data de 21 august 2024, ca bun căutat de autorităţile din Germania.
Din cercetări a rezultat că autoturismul ar fi fost închiriat de un bărbat de 33 de ani, din municipiul Sebeş, de la o societate comercială din Germania, iar la sfârşitul perioadei contractuale bărbatul ar fi omis să restituie autoturismul, deplasându-se cu el în România.
Autoturismul, în valoare de peste 100.000 de euro, a fost indisponibilizat, iar cercetările vor fi continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş.
-
Sancţionat cu amendă în valoare de 10.000 de lei, după ce a descărcat o autoutilitară cu deşeuri pe un teren situat în fondul forestier naţional
La data de 22 august 2024, poliţiştii Postului de Poliţie Vadu Moţilor au depistat un tânăr de 19 ani, din municipiul Sebeş, care, în dimineaţa aceleiaşi zile ar fi descărcat, dintr-o autoutilitară, mai multe deşeuri menajere, moloz şi alte materiale rezultate în urma demolării unei construcţii din oraşul Câmpeni, pe un teren din Fondul Forestier Naţional, situat pe raza comunei Vadu Moţilor, în locul numit Burzeşti.
Faţă de tânăr, a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 10.000 lei, în conformitate cu prevederile art. 12 alin.2 din Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, iar, potrivit prevederilor aceluiaşi articol, acesta a fost obligat la aducerea terenului la starea iniţială, deşeurile fiind predate unei societăţi de salubritate.
-
Accident rutier
La data de 22 august 2024, în jurul orei 23.00, o tânără de 18 ani, din Ocna Mureş, în timp ce era angajată în traversarea străzii Mihai Eminescu din Ocna Mureş, pe trecerea de pietoni a fost surprinsă şi accidentată de un autoturism al cărui conducător a părăsit locul producerii accidentului.
În urma accidentului, tânăra a suferit leziuni corporale şi a fost transportată la spital.
La scurt timp de la producerea accidentului, poliţiştii au reuşit să identifice autoturismul şi pe conducătorul acestuia, un tânăr de 19 ani, din Ocna Mureş.
Acesta a fost testat cu privire la consumul de alcool şi substanţe interzise, rezultatele fiind negative.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.
-
Amplasarea radarelor în perioada 23-24 august 2024
Drumul Naţional 1- Alba Iulia - Sântimbru -- Oiejdea - Galda de Jos - Teiuş - Aiud - Inoc - limită cu judeţul Cluj
Drumul Naţional 1- Sebeş - Cut - Cunţa - limită judeţul Sibiu
Drumul Naţional 7 - Săliştea -- Şibot - limită cu judeţul Hunedoara
Drumul Naţional 67C - Sebeş -Petreşti - Săsciori
Drumul Naţional 74 - Ighiu - Zlatna - Feneş - Abrud -- Bucium Cerbu
Drumul Naţional 75 - Câmpeni - Gârda - Arieşeni
Drumul Naţional 75 - Baia de Arieş - Lupşa
Alba Iulia - Bulevardul Încoronării - Bulevardului Ferdinand I - strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor
Municipiul Sebeş - strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir - strada Victoriei
Ocna Mureş - Războieni - Noşlac
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].