23 august sau ziua când s-a dovedit că răul este, în mod fundamental, acelaşi, indiferent de formele sale

Comemorăm astăzi, 23 august, victimele naziştilor şi comuniştilor. Ce au în comun aceste două regimuri? Ce pot avea în comun un regim care punea în vârful unei piramide imaginare şi defecte a calităţii umane o anumită rasă şi un regim ai cărui reprezentanţi îşi figurau un alt fel de piramidă, în vârful căreia situau nu o rasă, ci o clasă?

Ce pot avea în comun o doctrină care nega individualitatea omului, pe care îl contopea într-o masă amorfă şi mobilizată pentru război a unui stat şi o doctrină care dizolva iniţiativa, libertatea şi, în esenţă, spiritul uman într-o masă la fel de amorfă a unor clase?

Ei bine, aveau în comun pretenţiile adepţilor fiecăruia dintre ele la deţinerea unică a adevărului şi a dreptului de a decide cine trăieşte şi cine moare. Căci, în esenţă, aceste două regimuri pe asta se bazau: pe protejarea puterii unei elite prin eliminarea unor inamici închipuiţi şi prin terorizarea permanentă a celor rămaşi în viaţă.

Şi mai aveau ceva în comun: ambele urau libertatea de conştiinţă, libertatea de iniţiativă, libertatea umană în toate faţetele ei. Ambele urau democraţia şi economia de piaţă, ambele urau civilizaţia occidentală.

Ei bine, asta au în comun şi extremele zilei de astăzi: toate urăsc exact ceea ce noi, liberalii, am jurat şi suntem angajaţi să apărăm: libertatea individuală ca valoare supremă a civilizaţiei. Pentru că în viziunea noastră, a liberalilor, libertatea reprezintă, fără a cădea în clişee, adevărata piatră de temelie a societăţilor umane. Însă pentru orice dictatură, libertatea este cel mai temut inamic, căci oamenii liberi au tendinţa de a-şi elimina potenţialii asupritori şi de a evita concentrarea puterii. Or, ce iubesc mai mult dictatorii decât puterea nelimitată de nimic pe lume?

Deputat PNL,
Ciofu Cătălina

Afisari: 14