Comunicat de presă - Poliţia Română
Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în cursul anului 2015, trei persoane (două dintre acestea cetăţeni străini) ar fi constituit, pe teritoriul României, un grup infracţional organizat, la care ar fi aderat, în cursul anului 2016, o femeie (cetăţean străin) şi în luna septembrie 2021 o altă femeie (cetăţean român), care ar fi acţionat în scopul comiterii infracţiunii de trafic de persoane, atât în România, cât şi în alte state.
Două dintre persoanele în cauză, folosind metoda loverboy şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a 34 de persoane vătămate, le-ar fi recrutat, iar, cu sprijinul celorlalţi membri ai grupării de criminalitate organizată, le-ar fi transportat şi adăpostit în diferite locaţii, unde le-ar fi supravegheat şi coordonat, obligându-le să producă materiale pornografice, pe care ulterior le-ar fi difuzat, contra cost, pe platforme de profil.
Foloasele materiale care ar fi fost obţinute de către persoanele în cauză din exploatarea sexuală a victimelor au fost evaluate la peste 2.800.000 de dolari americani şi 887.000 de tokeni.
De asemenea, s-a reţinut că, în perioada 2014 - decembrie 2021, una dintre persoanele în cauză (cetăţean străin), prin inducere în eroare (metoda loverboy) şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a unei victime minore (17 ani, cetăţean străin), ar fi transportat-o şi adăpostit-o în mai multe locaţii situate în Marea Britanie şi România, unde ar fi obligat-o la manifestări de natură sexuală, în vederea producerii de materiale pornografice şi distribuirii acestora pe diverse site-uri.
Din activitatea infracţională ar fi fost obţinute foloase materiale evaluate la peste 1,5 milioane de dolari americani, pe care persoana în cauză şi le-ar fi însuşit integral.
Tot în sarcina acesteia s-a reţinut că, începând cu luna decembrie 2020, ar fi întreţinut, în mod repetat, raporturi şi acte sexuale cu o victimă minoră, de 15 ani.
În scopul ascunderii ori disimulării originii ilicite a banilor rezultaţi din săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, în perioada decembrie 2023 - iulie 2024, cele două persoane cercetate ar fi achiziţionat şi înregistrat, pe numele unor persoane apropiate, patru autoturisme de lux.
Totodată, în încercarea de a împiedica aflarea adevărului, ar fi întreprins acţiuni cu caracter vădit intimidant şi acte de corupere asupra unor persoane vătămate şi martori, cu scopul de a-i determina să nu dea declaraţii sau să dea declaraţii mincinoase.
Cu privire la alte două persoane (cetăţeni români), din cercetările efectuate a rezultat că, ar fi acţionat în scopul îngreunării cercetărilor în prezenta cauză penală.
În urma percheziţiilor domiciliare efectuate, au fost descoperiţi şi ridicaţi aproximativ 26.000 de euro, 81.000 de lei, 5.800 de GBP şi 6.400 de USD, două ceasuri de lux, laptopuri, unităţi de stocare a datelor, înscrisuri, precum şi alte mijloace de probă.
A fost instituit sechestru asigurător asupra a 16 autoturisme şi o motocicletă, toate din categoria de lux.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi cu propunere de arestare preventivă a trei dintre persoanele reţinute şi arestarea la domiciliu a unei alte persoane în cauză.
Reamintim faptul că, la data de 21 august a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ilfov - Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, au pus în aplicare 4 mandate de percheziţie domiciliară, în judeţul Ilfov şi municipiului Bucureşti.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română şi Serviciul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.