Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu l-a primit joi, 22 august 2024, pe ambasadorul agreat al Regatului Suediei în România, Anna Hallerman, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare.
Discuţiile au evidenţiat faptul că dialogul bilateral a continuat să se plaseze pe un trend ascendent, în special pe parcursul ultimilor ani, inclusiv în contextul aderării Suediei la NATO, România fiind un susţinător activ al acestui proces.
Ministrul Luminiţa Odobescu a salutat viziunile similare în ceea ce priveşte susţinerea unor obiective strategice europene majore, precum menţinerea sprijinului multidimensional pentru Ucraina şi Republica Moldova. De asemenea, a mulţumit pentru sprijinul manifestat de Suedia în procesul de aderare a României la spaţiul Schengen, inclusiv în etapa prezentă în cadrul căreia eforturile vizează finalizarea procesului de aderare.
Oficialul român a adresat felicitări pentru numirea în funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în România şi a asigurat diplomatul suedez de întreaga disponibilitate a autorităţilor române de a facilita îndeplinirea cu succes a obiectivelor pe care şi le-a propus în vederea consolidării şi dezvoltării relaţiilor bilaterale pe dimensiunea politică, precum şi economică şi sectorială.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.