logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe

Ministerul Afacerilor Externe salută ratificarea, de către Parlamentul Ucrainei, a Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale

Ministerul Afacerilor Externe salută ratificarea, la 21 august 2024, de către Parlamentul Ucrainei, a Statutului de la Roma al Curţii Penale Internationale. În baza acestei decizii a Radei Supreme, Ucraina va deveni al 125-lea stat parte la acest tratat internaţional care a pus bazele singurei instanţe penale internaţionale cu vocaţie universală.

Acest demers de o importanţă deosebită, având în vedere mai ales contextul în care este realizat, subliniază angajamentul Ucrainei faţă de justiţia internaţională şi dezideratul combaterii impunităţii pentru cele mai grave crime internaţionale (crima de agresiune, genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război). Acţiunea Ucrainei contribuie, neîndoielnic, şi la legitimarea eforturilor sale de activare a tuturor mecanismelor jurisdicţionale posibile pentru sancţionarea agresiunii Rusiei împotriva sa.

România reiterează sprijinul său ferm pentru justiţia penală internaţională şi pentru tragerea la răspundere a tuturor celor vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor de competenţa materială a Curţii Penale Internaţionale, inclusiv în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.

Direcţia Purtător de Cuvânt şi Relaţii cu Mass-Media
Afisari: 31

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.