Comunicat de presă - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
La data de 21.08.2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală au dispus reţinerea a 6 inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, act sexual cu un minor, spălare a banilor, influenţarea declaraţiilor şi favorizare a făptuitorului.
Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în cursul anului 2015, trei inculpaţi (doi dintre ei cetăţeni străini) au constituit pe teritoriul României un grup infracţional organizat, la care au aderat în cursul anului 2016 o suspectă (cetăţean străin) şi în luna septembrie 2021 o altă inculpată (cetăţean român), care a acţionat în scopul comiterii infracţiunii de trafic de persoane atât pe teritoriul României cât şi al altor state.
Doi dintre inculpaţi, folosind metoda loverboy şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a 34 de persoane vătămate le-au recrutat, iar cu sprijinul celorlalţi membrii ai grupării de criminalitate organizată , le-au transportat şi adăpostit în diferite locaţii unde le-au supravegheat şi coordonat obligându-le să producă materiale pornografice pe care ulterior le-au difuzat contra cost pe platforme de profil.
Foloasele materiale astfel obţinute de inculpaţi din exploatarea sexuală a victimelor au fost evaluate la peste 2.800.000 dolari americani şi 887.000 tokeni.
De asemenea, s-a reţinut că în perioada 2014 - decembrie 2021, unul dintre inculpaţi (cetăţean străin), prin inducere în eroare (metoda loverboy) şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a unei victime minore ( 17 de ani, cetăţean străin), a transportat-o şi adăpostit-o în mai multe locaţii situate pe teritoriile Marii Britanii şi României, unde a obligat-o la manifestări de natură sexuală în vederea producerii de materiale pornografice şi distribuirii acestora pe diverse site-uri. Din activitatea infracţională au fost obţinute foloase materiale evaluate la peste 1,5 milioane dolari americani pe care inculpatul şi le-a însuşit integral.
Tot în sarcina acestuia s-a reţinut că începând cu luna decembrie 2020 a întreţinut, în mod repetat, raporturi şi acte sexuale cu o victimă minoră, în vârstă de 15 ani.
În scopul ascunderii ori disimulării originii ilicite a banilor rezultaţi din săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, în perioada decembrie 2023 - iulie 2024, cei doi inculpaţi, au achiziţionat şi înregistrat pe numele unor persoane apropiate patru autoturisme de lux.
Totodată, în încercarea de a împiedica aflarea adevărului au întreprins acţiuni cu caracter vădit intimidant şi acte de corupere asupra unor persoane vătămate şi martori în scopul de a-i determina să nu dea declaraţii sau să dea declaraţii mincinoase în prezentul dosar.
Cu privire la alţi doi inculpaţi (cetăţeni români) din cercetările efectuate a rezultat că au acţionat în scopul îngreunării cercetărilor în prezenta cauză penală.
În urma percheziţiilor domiciliare efectuate au fost identificate şi ridicate sumele de aproximativ 26.000 euro, 81.000 lei, 5.800 GBP şi 6.400 USD, două ceasuri de lux, laptopuri, unităţi de stocare a datelor, înscrisuri, precum şi alte mijloace de probă. A fost instituit sechestru asigurător asupra a 16 autoturisme şi o motocicleta, toate din categoria lux.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi cu propunerea de arestare preventivă a trei dintre inculpaţii reţinuţi şi arestarea la domiciliu a unui alt inculpat.
Activităţile judiciare sunt realizate împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ilfov.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul DIICOT - Structura Centrală şi Direcţia de Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.