Comunicat de presă - Teatrul Arte dell'Anima
După audiţii pline de emoţii şi entuziasm, Asociaţia Arte dell'Anima este încântată să prezinte echipa artistică a spectacolului 'Showcase', care va fi realizat în cadrul proiectului 'LET'S LAUGH', un demers inovator ce aduce împreună tineri artişti talentaţi într-o călătorie spre eliberarea de stres şi anxietate prin arta teatrului şi a râsului. În urma castingului au fost selectaţi şase actori remarcabili, care vor da viaţă acestei producţii: Reka Kovacs, Daniel Marian Popa, Daria Pentelie, Tiberiu Harsan, Iulia Petredeanu şi Una Toma.
Aceşti tineri artişti lucrează acum sub îndrumarea inspirată a actorului, regizorului şi dramaturgului Radu Iacoban. Repetiţiile sunt în toi, iar echipa promite un spectacol plin de emoţie, umor şi introspecţie, intitulat 'Showcase'.
Spectacolul 'Showcase' este realizat în co-producţie cu ARCUB-Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti.
Nu rataţi şansa de a urmări evoluţia acestui proiect special şi de a fi parte din comunitatea 'LET'S LAUGH' ! Pentru mai multe detalii, vă invităm să vizitaţi site-ul www.artedellanima.ro, pagina de Facebook: Teatrul Arte dell'Anima sau contul de Instagram: Teatrul Arte dell'Anima. Puteţi lua legătura cu Asociaţia Arte dell'Anima telefonic la 0722.968.695, prin e-mail pe teatru@artedellanima.ro sau pe reţelele de Social Media.
Mulţumiri speciale tuturor partenerilor care s-au alăturat acestui proiect: Teatrul 'Tudor Vianu' Giurgiu, Teatrul ' Toma Caragiu' Ploieşti, Institutul de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă.
Proiectul implementat de Asociaţia Arte dell'Anima, prin manager de proiect Crina Linţă, este organizat în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB-Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti şi co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional în cadrul sesiunii I/ 2024, aria Artele Spectacolului - Teatru.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite.
Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.