logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Primăria Municipiului Constanţa

Sunscreen Film & Arts Festival se întoarce la Constanţa, între 29 august si 1 septembrie

Evenimentul va aduce la malul mării filme românesti si străine, care vor fi proiectate în aer liber, în zonele special amenajate în Piaţa Ovidiu si pe Plaja Reyna, cu intrare gratuită. Printre filmele prezentate în cadrul celei de-a treia ediţii a Sunscreen Film & Arts Festival se numără Rusalka (r. Claudia Mitcu, 2024, România), cel mai nou film în care joacă actriţa Maia Morgenstern, Dogman, cel mai recent film al legendarului regizor francez Luc Besson, sau una dintre cele mai succes comedii românesti ale ultimilor ani: Tati Part Time, cu Alex Bogdan si Eva Măruţă.

Programul complet este disponibil pe https://sunscreenfestival.ro/program/

Astfel, joi, 29 august, de la ora 20:30, spectatorii din Piaţa Ovidiu vor avea ocazia să urmărească comedia Tati Part Time (r. Letiţia Rosculeţ), povestea unui tânăr avocat (Alex Bogdan) a cărui viaţă este dată peste cap când trebuie să aibă grijă de fină lui de 8 ani interpretată de Eva Măruţă. Pe Plaja Reyna va fi proiectat filmul Horia (r. Ana-Maria Comănescu), un coming of age story despre un adolescent îndrăgostit care pleacă pe o Mobra ca să-si viziteze iubita din celălalt capăt al ţării.

Vineri, 30 august, pe marele ecran din Piaţa Ovidiu va fi proiectat documentarul-fenomen Nasty (r. Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu, Tudor D. Popescu), despre viaţa si cariera primului tenismen superstar al lumii: Ilie Năstase. Pe Plaja Reyna va avea loc premiera filmului Rusalka (r. Claudiu Mitcu). Cu o distribuţie impresionantă - Maia Morgenstern, Rodica Lazăr, Rodica Negrea, Diana Gheorghian, Nelu Serghei, Claudiu Istodor - filmul ne prezintă cinci vechi prieteni care petrec câteva zile împreună în staţiunea în care mergeau în tinereţe. Unul dintre ei le va da o veste care le va tulbura vacanţa si viaţa.

Sâmbătă, 31 august, programul include două filme străine. În Piaţa Ovidiu se vede Fostii soţi (Ex-Husbands, r. Noah Pritzker, SUA), o comedie despre bărbaţii aflaţi în criza vârstei de mijloc, iar pe Plaja Reyna se vede Asteptându-l pe Dali (Waiting for Dali, r. David Pujol, Spania), o poveste care îmbină arta si bucătăria.

În ultima zi de festival, duminică, 1 septembrie, constănţenii si turistii sunt asteptaţi în Piaţa Ovidiu ca să urmărească Dogman (r. Luc Besson, Franţa), un thriller impresionant despre răzbunare, loialitate si căţei, iar pe plaja Reyna va fi proiectat Băieţii buni ajung în Rai (r. Radu Potcoavă), un film românesc înduiosător filmat la malul mării, cu Bogdan Dumitrache si Şerban Pavlu.

SUNSCREEN este un eveniment organizat de Transilvania Film si Hai-Hui Entertainment, co-produs de Teatrul de Stat Constanţa, în parteneriat cu Primăria Constanţa si Centrul Cultural 'Teodor T. Burada'.
Afisari: 34

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.