Comunicat de presă - SCM Timişoara
Echipa noastră de baschet şi-a asigurat serviciile unuia dintre jucătorii naţionalei U20, David Lăpuşte. Luna trecută, tricolorii au câştigat Campionatul European, Divizia B, şi au reuşit o spectaculoasă promovare în elită.
Lăpuşte vine de la U-BT Cluj-Napoca, cu care este cvadruplu campion naţional de seniori, dublu câştigător a două trofee de Cupa României şi a două Supercupe.
'Mă simt fericit şi împlinit pentru faptul că îmi voi continua cariera alături de SCM Timişoara. Decizia nu a fost una uşoară, mai ales ţinând cont de faptul că, de mic copil, am crescut şi am devenit omul care sunt astăzi în Cluj, alături de familia mea şi de echipa care m-a ajutat să mă fac remarcat pe scena baschetului românesc. Aceasta va fi prima mea experienţă ca jucător de baschet profesionist în afara oraşului meu natal. Este o provocare pe care o aştept cu nerăbdare şi de care sunt foarte mândru. Nu consider nicidecum această mutare un pas înapoi, ci mai degrabă un pas înainte pentru cariera mea şi pentru viitor meu în acest sport minunat şi vreau să le mulţumesc tuturor persoanelor care au făcut posibil acest următor pas din viaţa mea', David Lăpuşte
David este fiul fostului internaţional Flavius Lăpuşte, care a jucat în maioul alb-violet al Timişoarei, în sezonul 2013/2014.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.