Comunicat de presă - Consiliul Concurenţei
Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Arctic Stream S.A., împreună cu familia Mănescu, intenţionează să preia Data Core Systems S.R.L.
Arctic Stream S.A. este un integrator IT fondat în anul 2017, care oferă produse şi servicii în domenii precum tehnologii şi echipamente de comunicaţii, automatizări ale centrelor de date, soluţii de tip software-defined şi securitate cibernetică.
Data Core Systems S.R.L. este un integrator de soluţii IT care activează pe piaţa din România din anul 2012. Anterior tranzacţiei, compania era deţinută integral de familiei Mănescu.
Conform prevederilor Legii concurenţei nr. 21/1996, această tranzacţie trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei, care o va evalua în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.
Eventualele observaţii şi puncte de vedere pot fi transmise autorităţii de concurenţă prin fax la nr. 021 405 45 12 sau prin e-mail la adresa [email protected] în termen de 20 zile de la data prezentului anunţ.
August 2024
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].