În contextul dezbaterii existente în spaţiul public cu privire la necesitatea unor schimbări fundamentale ale legislaţiei malpraxisului medical, Colegiul Medicilor din România (CMR) îşi reafirmă angajamentul de a promova şi susţine crearea unui cadru legislativ modern şi adaptat necesităţilor medicilor şi pacienţilor, care să reflecte standardele internaţionale.

Între anii 2022 - 2023, CMR a iniţiat, la nivel naţional - în cadrul Academiei Române şi în centrele universitare din Bucureşti, Iaşi, Târgu Mureş, Cluj-Napoca, Timişoara şi Craiova - o serie de dezbateri publice pe tema malpraxisului medical, la care au participat medici, avocaţi şi reprezentanţi ai asociaţiilor de pacienţi. Concluzia principală a acestui demers este necesitatea unor noi reglementări, în acest domeniu.

Totodată, au fost abordate, în mod public, problemele identificate atât în legislaţia specifică, ce reglementează activitatea de medicină legală, dar şi modul deficitar în care îşi desfăşoară activitatea, la nivel naţional, serviciile de medicină legală, prin determinarea de întârzieri nejustificate, în demersurile legale, cu consecinţe majore la nivelul întregii societăţi. Acestea sunt recunoscute public, documentate obiectiv şi sunt imputabile structurilor de medicină-legală, neputând fi, în niciun caz, imputate Colegiului Medicilor din România. Reamintim faptul că activitatea de medicină legală a fost reglementată, pentru prima dată în România, prin Decretul nr. 345 din 28 august 1953, atunci când Marea Adunare Naţională a Republicii Populare Române a înfiinţat sectorul de medicină legală. Potrivit acestuia, inspectorii generali şi regionali ajutau organele de urmărire penală şi ale justiţiei populare să efectueze expertize şi cercetări cu caracter ştiinţific, necesare desfăşurării activităţii judiciare, sub controlul Ministerului Sănătăţii. Decretul a fost semnat de Petru Groza. În anul 1966, a fost adoptat Decretul 446 privind organizarea instituţiilor şi serviciilor de medicină legală, acesta fiind în vigoare până în anul 2000, atunci când a fost abrogat prin Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000, care reglementează şi în prezent activitatea şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală.

Colegiul Medicilor din România a atras atenţia, în mod public, atât cu privire la necesitatea reformării activităţii de medicină legală, cât şi asupra condamnărilor României de către Curtea Europenă a Drepturilor Omului (CEDO), prin care statul român a fost atenţionat asupra unor probleme structurale identificate cu privire la expertizele medico-legale. Mai exact, CEDO a criticat modalitatea în care sunt reglementate expertizele medicale în România. De exemplu, în cauza 'Eugenia Lazăr v. România', 32146/05, CEDO a criticat aspecte precum imposibilitatea obţinerii unei noi expertize medicale atunci când există deja un aviz al Comisiei superioare medico-legală. În această cauză, cu referire la art. 28 din Regulamentul de aplicare a OG nr. 1/2000, CEDO a stabilit că simpla existenţă, în legislaţia naţională, a dispoziţiilor care autorizează instituţiile de medicină legală competente să emită avize care să eludeze cererile autorităţilor judecătoreşti şi să refuze astfel să coopereze cu ele, de fiecare dată când nevoile anchetei impun acest lucru, nu este conformă cu principala obligaţie a statului, de a garanta dreptul la viaţă, prin instituirea unui cadru juridic şi administrativ eficient, care să permită stabilirea cauzei decesului (şi a invocat în acest sens alte cauze din jurisprudenţa sa, precum Powell c. Marea Britanie, 45305/99; Byrzykowski c. Poloniei, nr. 11562/05, pct. 104). În acest dosar, parchetele au încercat, în repetate rânduri, să clarifice întrebări esenţiale cu privire la anchetă. Totuşi, toate încercările s-au lovit de rezistenţa instituţiilor de medicină legală, care au refuzat să răspundă la întrebările parchetelor, făcând trimitere la dispoziţiile speciale ale Regulamentului de aplicare a OG nr. 1/2000 care, în opinia lor, le împiedicau să accepte noi expertize dispuse de parchet. Acest aspect a fost considerat de CEDO în totalitate contrar obligaţiei procedurale incluse implicit la art. 2 din Convenţia europeană a drepturilor omului, care impune tocmai autorităţilor naţionale să ia măsuri pentru a asigura obţinerea de probe, care să ofere un raport complet şi precis privind faptele, şi o analiză obiectivă a constatărilor clinice, în special a cauzei decesului.
Mai mult, CEDO a semnalat absenţa motivării avizelor medico-legale, criticând faptul că nici OG nr. 1/2000, nici normele privind procedura de realizare a expertizelor medicale şi a celorlalte acte medico-legale nu includ precizări cu privire la eventualele informaţii obligatorii, pe care aceste avize trebuie să le includă. CEDO a considerat că obligaţia de motivare a avizelor ştiinţifice este esenţială, dat fiind faptul că, potrivit dispoziţiilor interne care reglementează expertiza medico-legală, formularea unui aviz de către autoritatea naţională supremă în domeniu - Institutul Naţional de Medicină Legală 'Mina Minovici'- împiedică institutele de rang inferior să efectueze noi expertize şi să le completeze pe cele efectuate. La aceasta, se adaugă faptul că instanţele naţionale şi justiţiabilii nu pot să se prevaleze, cu titlu de element de probă, de avizele ştiinţifice emise de instituţii independente, altele decât instituţiile publice de medicină legală enumerate de OG nr. 1/2000.

Pornind de la această constatare a Curţii Europene, care nu face altceva decât să reflecte starea de fapt şi de drept cu privire la cauzele în care este necesară o opinie medico-legală, dorim să atragem atenţia că orice altă opinie medicală, aviz ştiinţific emis în prezent de o societate profesională, nu are valoare juridică obligatorie în faţa autorităţilor judiciare naţionale, dacă aceasta nu este în conformitate cu Codul de procedură penală român şi cu reglementările specifice medico-legale. Potrivit acestor reglementări, 'la lucrările Comisiei superioare medico-legale pot fi cooptaţi, în funcţie de specificul lucrărilor, profesori - şefi de disciplină, din diferite specialităţi medicale, precum şi specialişti din alte domenii ale ştiinţei, care pot contribui la lămurirea problemelor a căror rezolvare o cere justiţia în diferite expertize medico-legale' (art. 20 alin 2 din OG nr. 1/2000). Prin urmare, doar într-un context strict reglementat, un medic specializat ar putea emite o opinie care să fie sau nu luată în considerare, în contextul unui raport medico-legal. În aceste condiţii, chiar dacă Colegiul Medicilor din România sau o societate profesională ar emite opinii ştiinţifice, raportat la toate detaliile unui caz specific, acestea nu ar putea fi obligatorii pentru niciun procuror sau judecător, în conformitate cu legislaţia prezentă.

Colegiul Medicilor din România consideră că, în temeiul jurisprudenţei Curţii Europene anterior invocate - şi care este drept intern obligatoriu pentru organele judiciare şi instanţele judecătoreşti, precum şi în contextul unui subiect de interes public, aşa cum este cazul din Spitalul Clinic de Urgenţă 'Sfântul Pantelimon', toate autorităţile cu competenţe în domeniul medical şi juridic sunt obligate să colaboreze pentru a dovedi adevărul judiciar, cu respectarea strictă a competenţelor şi a procedurilor, în cadrul cărora acestea sunt emise, însă care să aibă, la bază, probe ştiinţifice medicale.

În plus, prin modul în care conducerea Consiliului Superior de Medicină Legală a prezentat în spaţiul public concluziile unui raport medico-legal efectuat într-o anchetă în curs, fără a respecta dreptul celor doi medici de a face obiecţiuni la concluziile raportului medico-legal, şi expunând public procentul de vinovăţie de 99%, a încălcat în mod grav drepturile medicilor inculpaţi la un proces echitabil, cu nerespectarea prezumţiei de nevinovăţie, atât timp cât cauza este nefinalizată, la acest moment, cu un rechizitoriu de trimitere în judecată, şi a realizat o nepermisă hotărâre de condamnare în spaţiul public a medicilor anchetaţi, în contradicţie cu normele deontologice profesionale, antepronunţându-se în dosar.

Comunicatul Consiliului Superior de Medicină Legală precizează că, potrivit 'Malpractice and medical liability. European Guidelines on Methods of Ascertainment and Criteria of Evaluation' - ce reprezintă un ghid de bună practică, la nivel european, pentru evaluarea malpraxisului, realizat în colaborare de experţi din Austria, Belgia, Bulgaria, Estonia, Franţa, 'rolul medicinei legale a devenit din ce în ce mai specific, esenţial şi ineluctabil în mediul judiciar, pentru a preveni şi evita interpretările eronate şi verdictele ştiinţifice pripite'. Totuşi, prin modalitatea de comunicare, Colegiul Medicilor din România constată încălcarea, de către conducerea Consiliului Superior de Medicină Legală, a acestui ghid de bună practică, atunci când în spaţiul public s-au dat 'verdicte pripite'. În plus, CMR remarcă ignorarea unui pas obligatoriu, aşa-numitul 'Step 2', din ghidul invocat (pagina 549), ce recomandă, clar, ca medicul legist să se consulte cu unul sau mai mulţi specialişti, înaintea emiterii unor concluzii, fie ele şi preliminare.

În contextul opiniilor medicale emise de medici de Anestezie şi Terapie Intensivă, din România şi din alte ţări europene, precum şi de către Societatea Română de Anestezie şi Terapie Intensivă, care impun reanalizarea suspiciunilor rezonabile de săvârşire a infracţiunii de omor cu premeditare, Colegiul Medicilor din România îşi exprimă îngrijorarea cu privire la caracterul disproporţionat al măsurii privative de libertate, considerând că există şi alte măsuri care pot elimina orice stare de pericol pentru ordinea publică şi apelând, totodată, la toate instrumentele legale existente, pe care justiţia le consideră utile, pentru a evita condamnările publice şi emiterea de concluzii înainte de finalizarea procedurii legale.

Prof. Univ. Dr. Daniel Coriu,
Preşedintele Colegiului Medicilor din România

Prof. Univ. Dr. Şerban-Ion Bubenek-Turconi,
Preşedintele Comisiei de anestezie şi terapie intensivă , Colegiul Medicilor din România

Afisari: 14