Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş
Poliţiştii argeşeni au fost la datorie, în minivacanţa prilejuită de sărbătoarea creştină a Adormirii Maicii Domnului, pentru ca argeşenii să se bucure de linişte şi siguranţă. În perioada 15-18 august nu au fost înregistrate evenimente cu impact deosebit asupra siguranţei cetăţenilor.
Activităţile de asigurare şi menţinere a ordinii publice au fost desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.
Scopul acţiunilor desfăşurate de poliţişti, în mod independent ori împreună cu reprezentanţi ai altor instituţii, a fost:
- Prevenirea faptelor antisociale şi asigurarea intervenţiilor rapide în situaţia sesizărilor privind evenimente ce implică intervenţia de urgenţă, precum şi
- Protejarea patrimoniului şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor;
- Protejarea populaţiei împotriva actelor de comerţ ilicit;
- Prevenirea cauzelor generatoare de evenimente rutiere, îndrumarea şi controlul traficului rutier.
În această perioadă, au fost primite de către poliţiştii argeşeni 805 solicitări prin Sistemul Naţional Unic de Apeluri de Urgenţă 112, aproape jumătate dintre acestea (386) impunând deplasarea la locul evenimentului.
Ca urmare a verificărilor, poliţiştii au constatat că 27 dintre apelurile la 112 au fost false sau abuzive, motiv pentru care au fost aplicate tot atâtea sancţiuni, cu o valoare totală de 49.200 de lei.
Poliţiştii argeşeni au desfăşurat 222 de filtre rutiere, au legitimat 4.216 persoane, au verificat 3.076 de autovehicule şi au testat 1.334 de conducători auto, pentru consumul de alcool sau substanţe cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate în această perioadă, au fost aplicate un total de 1.859 de sancţiuni contravenţionale, cu o valoare însumată de aproximativ 440.500 de lei, dintre care peste 1.600 au fost abateri de la normele de circulaţie şi 272 la normele de convieţuire socială.
În perioada 15 - 18 august a.c., pe drumurile publice din judeţul nostru, au fost sesizate prin Serviciul Naţional Unic Apeluri de Urgenţă 83 de evenimente rutiere, din care 13 au avut drept consecinţă rănirea unor persoane, restul fiind evenimente rutiere din care au rezultat doar pagube materiale.
Un singur accident a avut urmări grave, fiind vorba deşte evenimentul rutier cu pieton, în cursul nopţii de 15 spre 16 august, când un pieton a fost accidentat de un autoturism, pe raza localităţii Mălureni.
Poliţiştii rutieri au constatat în această perioadă 1.618 abateri de natură contravenţională de la regimul rutier, dintre care 13 au fost contravenţii privind consumul de alcool, şi 432 de depăşiri ale regimului legal de viteză. Ca urmare a contravenţiilor constatate, au fost aplicate măsurile complementare de reţinere a 115 permise de conducere (dintre care 46 pentru depăşiri ale regimului de viteză cu mai mult de 50 de km/ hfaţă de limita legală), şi retragere a 74 de certificate de înmatriculare.
Pentru o prezentare completă a măsurilor de siguranţă specifice perioadei, transmise de către reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne, poliţiştii au accentuat recomandările adresate persoanelor care au ales zona de munte, aceste recomandări vizând fluenţa traficului, comportamentul ce previne faptele contra persoanei şi contra patrimoniului, dar şi comportamentul în privinţa interacţiunii cu animalele sălbatice.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.