logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - La Călan revine 'Caravana filmului românesc', în perioada 19 - 21 august

La Călan revine 'Caravana filmului românesc', în perioada 19 - 21 august

Conform tradiţiei, în perioada 16 - 18 august 2024, se desfăşoară 'Zilele Călanului', a XVIII-a ediţie, eveniment care are în program spectacole, lansări de carte, competiţii sportive, jocuri pentru copii, comerţ stradal, parc de distracţii. Şi anul acesta, 'Caravana filmului românesc - Capodopere ale cinematografiei naţionale' va ajunge la Baza Sportivă Victoria din Călan, completând programul Zilelor Oraşului. Timp de trei seri, în perioada 19 - 21 august, de la ora 21.15, spectatorii sunt invitaţi să vizioneze filme pentru toate gusturile.

Programul începe luni, 19 august, de la ora 21.15, cu o călătorie în minunata lume a filmului muzical pentru copii, cu 'Maria Mirabela', filmul lui Ion Popescu Gopo în care jocul actorilor se împleteşte cu personajele animate. Acestea prind viaţă prin vocile unor mari actori români: Gilda Manolescu (Maria), Medeea Marinescu (Mirabela), Ion Popescu Gopo (Moş Timp), Anda Călugăreanu (Oachi), Mihai Constantinescu (Scaparici), Alexandrina Halic (Omide), Dem Rădulescu (Regele Omizilor).

În cea de a doua seară, copiii şi tinerii se vor bucura de povestea 'Campioanei'. Adică a adolescentei Corina şi a prietenei ei, care fac totul, pentru a intra la celebra şcoală de la Deva, ce a adus faimă internaţională, gimnasticii româneşti. În 1990, la 14 ani de la nota de 10 absolut, obţinută de Nadia Comăneci la Jocurile Mondiale de la Montreal, maestra filmelor pentru copii, Elisabeta Bostan, a filmat această poveste a voinţei de a izbândi în sport. Şi în viaţă. În rolurile principale sunt: Izabela Moldovan, Mircea Diaconu, Carmen Galin, George Mihăiţă.

Periplul 'Caravanei filmului românesc' la Călan se încheie miercuri, 21 august, cu celebra comedie 'Cucoana Chiriţa', regizată de Mircea Drăgan, pe scenariul realizat de Draga Olteanu Matei, după scrierile lui Vasile Alexandri. Alături de vulcanica Draga Olteanu Matei, în rolul Chiriţei, publicul se va reîntâlni cu Dem Rădulescu, Ileana Stana Ionescu, Cezara Dafinescu, Jean Constantin.

Programul 'Caravanei filmului românesc - Capodopere ale cinematografiei naţionale' la Călan, Baza Sportivă Victoria, 19 - 21 august 2024, este următorul:

Luni, 19 august, ora 21.15: MARIA MIRABELA
Regia: Ion Popescu - Gopo
Cu: Gilda Manolescu, Medeea Marinescu şi (voci): Anda Călugăreanu, Mihai Constantinescu, Dem Rădulescu, Alexandrina Halic
muzical / 1981 / 69 min.

Marţi, 20 august, ora 21.15: CAMPIOANA
Scenariul şi regia: Elisabeta Bostan;
Cu: Izabela Moldovan, Mircea Diaconu, Carmen Galin, George Mihăiţă
familie / 1990 / 92 min.

Miercuri, 21 august, ora 21.15: CUCOANA CHIRIŢA
Regia: Mircea Drăgan; Scenariul: Draga Olteanu Matei
Cu: Draga Olteanu Matei, Dem Radulescu, Iurie Darie, Cezara Dafinescu, Rodica Popescu Bitănescu, Jean Constantin
comedie / 1986 / 86 min.

Accesul publicului este gratuit la toate proiecţiile, în limita locurilor disponibile.

***

Scopul 'Caravanei filmului românesc - Cartea şi filmul / Capodopere ale cinematografiei naţionale', proiect aflat la a XII-a ediţie, este acela de a promova filmul românesc, aducând un omagiu cinematografiei naţionale şi cineaştilor români, fiind singura caravana care promovează exclusiv filmul românesc din toate timpurile. 'Caravana filmului românesc' aduce filmul românesc în atenţia spectatorilor, promovându-l într-o manieră accesibilă. Filme de patrimoniu şi succese ale ultimilor ani, toate sunt prezentate publicului din toate oraşele ţării, mari şi mici, în spaţii diverse. Aceste evenimente, rememorând marile momente ale istoriei şi ale prezentului filmului românesc, contribuie la formarea unei culturi cinematografice a publicului tânăr şi le aduce spectatorilor cinefili bucuria revederii marilor creaţii cinematografice româneşti.

***

Asociaţia CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro), în parteneriat cu MDV AUDIO STUDIO (www.mdvstudio.ro) şi Digifilm Design, a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMANESC, proiect ce s-a derulat, la nivel naţional, prin cele două secţiuni ale sale: Capodopere ale cinematografiei naţionale şi Cartea şi filmul.
În cei unsprezece ani de existenţă, Caravana filmului românesc a ajuns în peste 45 de oraşe, având un număr aproximav de 200.000 de spectatori şi consemnând peste 3.000 de referiri în presa locală şi naţională. În cadrul Caravanei, toate filmele au fost prezentate la o calitate artistică şi tehnică de excepţie, fiind refăcute ca sunet şi imagine.

***

Proiect realizat cu sprijinul CNC - Centrul Naţional al Cinematografiei, UCIN - Uniunea Cineaştilor din România, DACIN SARA - Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual - Societatea Autorilor Români din Audiovizual, ANF - Arhiva Naţională de Filme;

Parteneri media: All About Romanian Cinema - AaRC, România pozitivă, Agenţia de Carte, Amos News, Prompt Media, Ultima oră, Timp românesc, GoNEXT, BizPLUS, Cinefan, Roportal, Cinefilia, Comunicate de afaceri, boio.ro.

La Călan, proiectul este realizat cu sprijinul Primăriei Oraşului Călan.
Afisari: 57

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.