logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - ISU Teleorman

Misiuni dificile în localitatea Liţa

Ieri seară, în jurul orei 19.18, pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, s-a solicitat intervenţia pompierilor militari din cadrul Detaşamentului Turnu Măgurele pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un magazin din localitatea Liţa, aflat pe strada Principală.

Pentru gestionarea acestei situaţii de urgenţă, la locul evenimentului s-au deplasat, progresiv, patru autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o autocisternă de 9000 de litri şi un echipaj SMURD, din cadrul subunităţilor de pompieri din Turnu Măgurele, Roşiorii de Vede şi Trivalea Moşteni.

La sosirea salvatorilor, focul se manifesta generalizat la un spaţiu comercial, unde erau depozitate produse alimentare şi metalo-chimice (vopseluri, uleiuri, spray -uri, etc.), pe o suprafaţă de aproape 200 mp, la un rastel de comercializarea a buteliilor de aragaz, unde se aflau aproximativ 30 de bucăţi, 10 dintre ele fiind deja explodate şi într-o gospodărie învecinată, unde ardeau o anexă şi acoperişul locuinţei, pe circa 100 mp, cu pericol de extindere şi de distrugere a construcţiilor învecinate.

Prin dispozitivul de intervenţie realizat, pompierii au reuşit să protejeze restul casei de locuit şi bunurile din apropiere. Timp de aproape 7 ore, pompierii au acţionat pentru stingerea în totalitate a incendiului, intervenţia fiind îngreunată de cantitatea foarte mare de materiale uşor combustibile, în special cele din categoria vopselurilor şi diluanţilor, precum şi de riscul exploziei la buteliile de aragaz. Valoarea pagubelor a fost estimată la suma de 300000 de lei, iar cea a bunurilor salvate la peste 200000 de lei.
Din fericire, pe timpul acestei misiuni nu au fost înregistrate victime.

Şi pentru ca situaţia să fie mult mai dificilă pentru pompieri, concomitent cu această intervenţie, tot în localitatea Liţa, pe strada Stadionului, a izbucnit un alt incendiu într-o gospodărie, în jurul orei 22.41.

La sosirea rapidă a pompierilor, cu două autospeciale de stingere şi o autocisternă, focul se manifesta la o bucătărie de vară, unde se aflau mobilierul şi produsele electrocasnice aferente, precum şi la o anexă cu lemne de foc, pe circa 50 mp. Acest incendiu a fost lichidat în limitele găsite după aproape două ore. Au fost salvate bunuri estimate la peste 60000 de lei, reprezentând locuinţa şi mai multe construcţii învecinate, iar pagubele au fost estimate la suma de 20000 de lei. Din fericire, nici la acest eveniment nu au fost înregistrate victime.

În urma cercetărilor efectuate la ambele evenimente, cauza probabilă de izbucnire a fost un scurtcircuit produs la instalaţiile electrice ale construcţiilor.

RECOMANDĂRI

Pentru prevenirea unor evenimente asemănătoare, pompierii vă recomandă:

efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice;

nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;

la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;

nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent;

instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului.
Afisari: 38

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.