logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - IGSU

Componenţii modulului României care continuă misiunile în Grecia au primit astăzi o misiune de monitorizare în două zone din regiunea Attica.

Astfel, 16 pompieri cu 3 autospeciale de stingere a incendiilor de pădure şi 1 autospecială de primă intervenţie şi comandă se vor deplasa în zona localităţii Agia Kiriaki. O altă echipă, compusă din 15 salvatori, va asigura intervenţia în zona Rafina.

Cele două echipe de pompieri români vor fi însoţite de ofiţeri de legătură eleni.

În cazul apariţiei unor incendii, cele două echipe vor fi alertate şi, sub coordonarea omologilor ţării gazdă, vor interveni în locaţiile desemnate pentru limitarea efectelor incendiilor.

În situaţia în care va fi necesară apă suplimentară, cisterna de 30.000 de litri aflată în baza de operaţii se va alătura echipajelor pentru acoperirea necesităţilor operative în cele mai bune condiţii.

Pompierii aflaţi în baza de operaţii asigură suportul logistic necesar, desfăşoară activităţi de pregătire şi gestionează operaţiunile specifice din cadrul Bazei de operaţii.

Pentru astăzi, 17 august, riscul apariţiei incendiilor de pădure este unul foarte ridicat, inclusiv în zona unde pompierii români îşi desfăşoară activitatea.
Afisari: 25

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.