Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad
Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au documentat activitatea infracţională a doi bărbaţi, de 40 şi 30 de ani, bănuiţi de săvârşirea mai multor infracţiuni.
Din probatoriul administrat, a reieşit că cei doi bărbaţi ar fi introdus ilegal în ţară, şi ulterior ar fi comercializat, printr-o platformă online, trei arme neletale, supuse autorizării, calibrul 5,5 mm, şi cantitatea de 1.750 diabolouri (elemente de muniţie pentru arme cu aer comprimat).
În continuarea cercetărilor, au fost puse în aplicare 3 mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Călăraşi, Maramureş, respectiv municipiul Bucureşti, la adresele unor persoane care ar fi achiziţionat armele.
Armele şi muniţia au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, în funcţie de rezultatul acestora, cercetarea penală urmând a fi extinsă şi pentru alte fapte.
În baza probatoriului administrat, cei doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea armelor şi muniţiilor, uz de armă fără drept şi contrabandă calificată.
Activităţile au beneficiat de sprijinul Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, precum şi Serviciile Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din I.P.J. Călăraşi, I.P.J. Maramureş şi Direcţia Generală Poliţia Municipiului Bucureşti.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.