Comunicat de presă - Universitatea de Vest din Timişoara
După recenta semnare a contractului de finanţare prin PNRR, la care au luat parte reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi cei ai Universităţii de Vest din Timişoara, echipa de proiect a demarat implementarea proiectului 'Modernizarea şi eficientizarea energetică a căminelor studenţeşti ale Universităţii de Vest din Timişoara: C3, C15, C17' (nr contract de finanţare 11659/18.07.2024). Proiectul face parte din Investiţia 17. din cadrul PNRR: 'Asigurarea infrastructurii universitare (cămine, cantine, spaţii de recreere)' şi are perioada de implementare cuprinsă între 19.07.2024 - 30.09.2025.
Proiectul include izolarea termică, schimbarea tâmplăriei exterioare, modernizarea sistemelor de încălzire şi iluminat şi instalarea echipamentelor fotovoltaice. Aceste intervenţii vor îmbunătăţi condiţiile de cazare, în special pentru studenţii din medii defavorizate şi vor reduce costurile operaţionale ale universităţii. Valoarea investiţiei este de 26.326.900,88 lei, din care 23.623.880,03 lei finanţare nerambursabilă şi 2.703.020,85 lei contribuţia UVT.
Prin proiectul 'Modernizarea şi eficientizarea energetică a căminelor studenţeşti ale Universităţii de Vest din Timişoara: C3, C15, C17' se urmăreşte atingerea a trei obiective specifice:
Modernizarea infrastructurii existente a Universităţii de Vest din Timişoara, locuri de cazare, prin reducerea consumului de energie pentru încălzire cu cel puţin 50% şi creşterea cu 30% a economiilor de energie primară în 3 cămine, contribuind la creşterea calităţii vieţii generaţiilor viitoare;
Crearea unor spaţii moderne şi a unor medii de învăţare performante în căminele Universităţii de Vest din Timişoara, pentru a combate accesul limitat la educaţie al studenţilor, în special a celor proveniţi din medii socio-economice defavorizate;
Modernizarea a 1200 de locuri de cazare în campusul Universităţii de Vest din Timişoara, dintre care 480 locuri de cazare (40%) pentru studenţii proveniţi din medii defavorizate, în 3 cămine studenţeşti, pentru asigurarea dimensiunii sociale şi incluzive a învăţământului superior.
Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: 'Campusul studenţesc timişorean se va moderniza datorită intervenţiilor esenţiale ce devin posibile acum prin proiectele cu finanţări PNRR. UVT va moderniza şi va eficientiza energetic trei dintre căminele de mare capacitate pe care le deţine în campus, cu un total de 1200 locuri de cazare, iar prin cele trei obiective ale proiectului realizat de UVT cu finanţare PNRR 'Modernizarea şi eficientizarea energetică a căminelor studenţeşti ale Universităţii de Vest din Timişoara: C3, C15, C17' vom asigura în mod complementar atât eficientizarea energetică şi modernizarea spaţiilor interioare, dar şi oferirea acestor spaţii cu prioritate studenţilor proveniţi din medii socio-economice defavorizate, până la 40% din noua capacitate de cazare. Este un proiect amplu de modernizare, de care Timişoara avea nevoie, util generaţiilor viitoare de studenţi UVT.'
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.