Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă 'Vlaşca' al Judeţului Giurgiu
De Sărbătoarea Sfintei Maria pompierii vor fi la datorie. Echipajele din toate subunităţile vor fi pregătite să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în diferite evenimente grave ce le pot pune viaţa în pericol şi pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă.
Mâine, lăcaşurile de cult vor fi aglomerate. Atât în biserici, cât şi în locuinţe, cetăţenii trebuie să acorde o atenţie deosebită măsurilor de protecţie împotriva incendiilor, astfel:
Accesul în biserici se va realiza astfel încât să nu se supraaglomereze lăcaşul;
Pe durata serviciului religios, uşile de acces /evacuare în/ din biserică se vor menţine deschise;
Lumânările aprinse vor fi supravegheate şi ţinute la distanţă de persoanele din jur, de mobilier, decoruri sau alte materiale combustibile. Acestea vor fi puse doar în suporturile din tăvile metalice umplute cu nisip sau apă;
Parcarea autoturismelor în vecinătatea bisericilor şi a mănăstirilor se va realiza astfel încât să nu se blocheze sau să se diminueze gabaritele căilor de acces pentru intervenţie al autospecialelor de pompieri sau să fie împiedicat accesul la hidranţii exteriori.
În căminul multor credincioşi vor fi aprinse candele sau lumânări. Acestea nu trebuie lăsate nesupravegheate pentru că materialul din care sunt confecţionate se poate topi. Pentru a preveni incendiile, vă recomandăm să:
Nu lăsaţi lumânările aprinse, nesupravegheate. Cel mai bine este să le stingeţi pentru a evita producerea unui incendiu, în lipsa dumneavoastră;
Vă asiguraţi că lumânarea se află în poziţie verticală şi este fixată într-un suport special, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte;
Aşezaţi întotdeauna lumânările pe o suprafaţă netedă, rezistentă la căldură;
Nu puneţi lumânările aproape de lucrurile care se pot aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare etc.), în locuri în care pot ajunge copiii mici şi animalele de companie, pentru a nu le răsturna şi provoca incendii;
Nu adormiţi cu lumânările aprinse.
Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicaţiei DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store şi AppStore.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.