logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă 'Cpt. Dumitru Croitoru' al Judeţului Sibiu

Astăzi, 14 august a.c., la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă 'Cpt. Dumitru Croitoru' al judeţului Sibiu a avut loc o conferinţă de presă susţinută de domnul inspector şef, locotenent-colonel Trefas Lucian.

Principalele teme prezentate au vizat misiunile desfăşurate în luna iulie, măsurile dispuse în contextul minivacanţei prilejuită de Adormirea Maicii Domnului şi activităţile desfăşurate în contextul marţi 13 - Ziua Informării Preventive.

Luna Iulie a acestui an a fost una dintre cele mai aglomerate pentru pompierii sibieni, fiind înregistrate 2521 de situaţii de urgenţă la care s-a intervenit.

TIP INTERVENŢIE IULIE 2024 IULIE 2023

TOTAL 2521 (în medie 81 /zi) 1457 (în medie 54 /zi)

Cazuri medicale 2180 1269

Incendii 52 (13 de vegetaţie) 17 (3 de vegetaţie)

Inundaţii 15 -

Descarcerare 5 3

Deblocări 11 18

Salvări de animale 2 3

Exerciţii 10 7

Recunoaşteri în teren 118 43

Misiuni Pirotehnice 1 1

Asigurare măsuri din competenţă 79 43

În ceea ce priveşte activitatea Inspecţiei de Prevenire şi Control din cadrul inspectoratului, în luna iulie, inspectorii de prevenire au efectuat un număr de 28 de controale, în urma cărora au fost aplicate 14 amenzi în cuantum total de 223.500 lei şi 53 de avertismente. De la începutul anului şi până în prezent au fost emise 45 de autorizaţii de securitate la incendiu.

Având în vedere că ieri, 13 august a fost Ziua Informării Preventive, specialiştii din cadrul Inspecţiei de Prevenire şi Serviciului de Pregătire pentru Intervenţie şi Rezilienţa Comunităţilor au desfăşurat activităţi de informare preventivă în zona centrală a municipiului Sibiu. S-au distribuit peste 10.000 de pliante informative cu măsuri preventive atât pentru adulţi cât şi pentru copii. De asemenea la toate subunităţile ISU Sibiu a fost Ziua Porţilor Deschise. Ne-am bucurat să vedem receptivitatea sibienilor şi mai ales dorinţa lor de a afla informaţii despre modul de comportare într-o situaţie de urgenţă.

Atunci când data de 13 este într-o zi de MARŢI, indiferent de luna anului, este marcată Ziua Informării Preventive. Începând cu anul 2011, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă s-a alăturat iniţiativei desfăşurată la nivel european, printr-o campanie naţională astfel încât, în fiecare zi de marţi-13 este marcată Ziua Informării Preventive

Având ca logo pisica neagră, este o zi specială dedicată prevenirii, deoarece multe persoane asociază ziua de marţi, numărul 13 şi pisica neagră cu ghinionul. În domeniul situaţiilor de urgenţă, 'ghinionul' poate fi prevenit dacă cetăţenii respectă câteva măsuri de siguranţă. Numai conştientizând riscurile la care se pot expune, aceştia pot gestiona eficient o situaţie de urgenţă.

În perioada 15-18 august, în contextul minivacanţei prilejuită de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă 'Cpt. Dumitru Croitoru' al Judeţului Sibiu au fost dispuse o serie de măsuri pentru a asigura gestionarea promptă şi eficientă a posibilelor situaţii de urgenţă.

În această minivacanţă, peste 350 de pompieri militari sibieni se află în serviciu operativ pentru a asigura măsurile necesare pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă, fiind pregătiţi să intervină în orice situaţie de urgenţă care ar putea apărea.

Având în vedere că în această minivacanţa au loc mai multe manifestări cultural artistice în judeţul Sibiu, pompierii militari sibieni vor fi prezenţi, asigurând măsurile specifice prevenirii şi gestionării situaţiilor de urgenţă la următoarele festivaluri: Astra Rock, Sibiul de Odinioară, Zilele Culturale Agnita, Petrecere la Han - Mediaş, Focus în the Park

'Aş dori să închei printr-un mesaj adresat tuturor sibienilor, dar şi persoanelor care tranzitează judeţul nostru. Aşa cum colegilor mei le transmit de fiecare dată 'Să ne întoarcem sănătoşi din fiecare misiune', pe toţi cetăţenii îi rog să pună mai mare preţ pe siguranţa personală şi a celor din jur, atât prin felul în care înţeleg să efectueze diferite deplasări (în special auto) cât şi în felul în care utilizează focul. Vreau să atrag atenţia asupra faptului că finalul verii este marcat de regulă, în special în anii în care nu sunt multe precipitaţii, de incendii de vegetaţie uscată. Dat fiind relieful judeţului nostru, se înregistrează multe incendii în zona muntos-împădurită, situaţii pentru a căror gestionare este necesară o mobilizare mare şi un consum de resurse uriaş.

În acest sens, vă rog pe toţi, să devenim parteneri în prevenirea acestor incendii, în special prin evitarea aprinderii focului în zone în care acest lucru nu este permis, precum şi prin supravegherea permanentă a focului şi stingerea acestuia înainte de a părăsi zona.

Vă dorim o minivacanţă plăcută şi în siguranţă, alături de cei dragi !' a transmis inspectorul şef al ISU Sibiu, Locotennet-Colonel Trefas Lucian.

Sublocotenent Andreea Ştefan
Purtător de cuvânt ISU Sibiu
Afisari: 17

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].