logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliţiei Române

PERSOANĂ CERCETATĂ PENTRU TRAFIC DE MINORI

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, au documentat activitatea infracţională a unei persoane, cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de minori.

Din materialul probator administrat a rezultat că, în luna mai 2024, aceasta, prin inducerea în eroare a unei victime minore (17 ani) şi profitând de situaţia ei vulnerabilă (instituţionalizată, consumatoare de droguri, provenind dintr-o familie destrămată), ar fi recrutat-o în scopul exploatării sexuale.

Astfel, pe parcursul a 4 luni, persoana în cauză ar fi adăpostit şi transportat persoana vătămată la diverse adrese, din Bucureşti, inclusiv în două unităţi hoteliere, unde, prin acte de constrângere psihică şi fizică, ar fi obligat-o să practice prostituţia.

Sumele de bani obţinute ar fi fost însuşite în totalitate de către persoana în cauză.

La data de 14 august 2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală au dispus reţinerea acesteia, pentru 24 de ore.

În cursul acestei zile, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română şi Serviciul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
Afisari: 28

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.