logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliţiei Române

ACŢIUNE A POLIŢIŞTILOR DE LA ARME, EXPLOZIVI ŞI SUBSTANŢE PERICULOASE

La data de 13 august a.c., poliţiştii Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu Tulcea, au desfăşurat activităţi în cadrul Planului de Acţiune 'DEŞEURI'.

Cu această ocazie, la o societate comercială din localitatea Luncă, judeţul Tulcea, poliţiştii au constatat faptul că s-ar fi desfăşurat alte activităţi economice decât cele pentru care era autorizată.

În fapt, în cadrul societăţii comerciale s-ar fi desfăşurat activităţi de dezmembrare a autovehiculelor scoase din uz, în mod ilegal, fapt pentru care, numeroasele deşeuri ar fi fost contaminate cu ulei uzat, devenind astfel deşeuri periculoase.

Poliţiştii au descoperit 700 de kg de acumulatori uzaţi şi 1.200 de litri de ulei uzat pentru care nu s-ar fi luat măsuri de eliminare.

În urma verificărilor efectuate, a fost suspendată activitatea agentului economic, au fost indisponibilizate 60.000 de kg de deşeuri feroase şi neferoase contaminate, 700 de kg de acumulatori uzaţi şi 1.200 de litri de ulei uzat, deşeuri periculoase ce urmează a fi eliminate.

În cauză se desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii privind colectarea, transportul, valorificarea sau eliminarea de deşeuri.
Afisari: 32

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.