Declaraţie de presă - Deputat AUR Ringo Dămureanu
Să ne apărăm medicii şi să redăm echilibrul societăţii prin respectarea drepturilor fundamentale şi ale celor acuzaţi. Primul pas: să respectăm prezumţia de nevinovăţie!
De câteva zile, o Ţară întreagă asistă la spectacolul de incriminare a unor medici pe motiv că ar fi săvârşit... 'crime' în timpul exercitării actului medical. În urmă cu câteva luni, la Spitalul 'Sf. Pantelimon' din Bucureşti, au murit 17 pacienţi în doar 4 zile, în secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă. 'Ultimul drum', cum se mai numeşte popular.
Presa a scris despre asta la vremea respectivă, apreciind situaţia în mod negativ, aşa cum era şi normal. Dar de câte ori presa a vorbit şi despre zilele în care poate nu a murit nimeni acolo? De câte ori societatea i-a lăudat pe cei care ni-i salvează pe cei dragi? Şi care este cea mai expusă categorie profesională la astfel de acuzaţii, decât medicii şi asistenţii de la ATI, acolo unde, de cele mai multe ori, viaţa celor mai încercaţi dintre noi depinde de un fir de aţă şi de Voia Lui Dumnezeu.
Ştiu bine ce înseamnă ATI, din perspectiva faptului că ambii părinţi ai mei au plecat de acolo în lumea celor drepţi. Tata la 45 de ani, iar mama la 68. Dezbrăcaţi ca nişte eroi şi cu acele furtune adânc băgate pe gât, cu respiraţia pusă pe aparate, în chinuri. Aveam 23 de ani când tata ne-a părăsit, iar fratele meu abia 18. Medicul ne-a întâmpinat cu compasiune, spunându-ne: 'Vă înţeleg durerea, noi întâlnim asta zilnic'. Şi atunci, ce ar fi de făcut? Să facem plângeri penale tuturor medicilor care încearcă, uneori cu succes, alteori fără, să ni-i salveze pe cei dragi? Să aducem procurorii să se ocupe de administrarea noradrenalinei şi a celorlalte leacuri medicale?
Departe de mine gândul să exclud posibilitatea unor culpe medicale, oricând este posibil aşa ceva. Dar pentru asta există Colegiul medicilor, sunt organisme abilitate care au competenţa medicală să se pronunţe. În niciun caz procurorii nu au competenţe medicale. Din câte am înţeles, în cazul Pantelimon, Corpul de control al ministrului Sănătăţii şi Colegiul medicilor au transmis că nu au fost încălcate procedurile medicale, iar cadrele medicale nu pot fi acuzate de omor cu premeditare. Dar ultimul cuvânt trebuie să îl aibă o instanţă care să pronunţe o hotărâre definitivă, nicidecum... procurorii şi presa.
Parchetul a deschis un dosar penal şi a arestat doi medici şi o asistentă după ce o altă angajată a spitalului, tot asistentă, a reclamat că bolnavii ar fi primit doze reduse de noradrenalină. Denunţătoarea a fost pusă sub control judiciar, dar există suspiciunea ca denunţul acesteia să fi fost întocmit tocmai ca să-i servească acesteia în propria cauză.
Aş fi înţeles mai lesne dacă o astfel de plângere ar fi venit din partea familiei, cunoscând sentimentele puternice prin care trecem atunci când pierdem pe cineva drag. Dar iniţierea procedurilor judiciare de către o 'colegă' de serviciu mi se pare extrem de neconvingătoare. Mai ales că, în trecut, am cunoscut astfel de situaţii în care erau chemate televiziunile 'la faţa locului' pentru a fi produse ştiri-şoc, care să satisfacă setea de sânge a poporului. A oamenilor nemintoşi vreau să zic. Şi? A mai contat pentru cineva ceea ce a stabilit Justiţia? Sau şocul teribil prin care trece o astfel de persoană acuzată şi cei din familia sa? Doar cine nu a trecut prin aşa ceva poate fi ignorant.
Pentru că încă mai cred că într-o Ţară care se pretinde 'europeană', în secolul XXI, la 35 de ani de la căderea unei dictaturi, a acuza de 'crimă' nişte cadre medicale care lucrau de mulţi ani în acel spital, fără evenimente imputabile şi fără a fi cunoscut personal victimele înainte de internare şi nu a existat premeditare, mi se pare cu adevărat o crimă morală la adresa acestora. Cu atât mai mult, cu cât vorbim despre persoane necondamnate.
Am sesizat, în aceste zile, un dezechilibru total între ceea ce numim drepturile omului şi dorinţa unora de a linşa oameni de dragul spectacolului şi al 'rating'-ului. O inconştienţă totală, care m-a revoltat.
Nu ştiu dacă doctoriţele de la Pantelimon au săvârşit sau nu 'crime', dar până la o condamnare definitivă ele sunt nevinovate, adică trebuie să se bucure de această prezumţie şi să-şi poată susţine în mod liber nevinovăţia. Asta dacă mai înseamnă ceva pentru noi Constituţia Ţării. 'Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată NEVINOVATÄ', se spune în Legea Fundamentală la Art. 23 alineatul 11.
Şi Codul de Procedură Penală, adică Biblia procurorilor, vorbeşte la Art. 4 despre Prezumţia de nevinovăţie, subliniind că ORICE PERSOANĂ este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă, iar după administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului.
Cum ar putea procurorii să-şi exercite, în mod legal, atribuţiile, dacă ei nu fac administrarea întregului material probatoriu, ci doar a probelor împotriva persoanelor cercetate, mai ales dacă aceste 'probe' au mai degrabă o natură îndoielnică, de vreme ce declaraţiile de martori, obţinute cine ştie cum, prevalează în faţa concluziilor comisiilor medicale de specialitate?
Alo, 'europenilor'! Acceptaţi să amintim şi de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene? Aici, la Articolul 48, se spune că 'Orice persoană acuzată este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi stabilită în conformitate cu legea. Oricărei persoane acuzate îi este garantată respectarea dreptului la apărare. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită'. .....sau mergeţi mai departe cu trompetele stricate, până demolaţi definitiv încrederea cetăţenilor în actul medical, dar şi în cel de justiţie ?!
Deputat AUR
Ringo Dămureanu
13 august 2024
De câteva zile, o Ţară întreagă asistă la spectacolul de incriminare a unor medici pe motiv că ar fi săvârşit... 'crime' în timpul exercitării actului medical. În urmă cu câteva luni, la Spitalul 'Sf. Pantelimon' din Bucureşti, au murit 17 pacienţi în doar 4 zile, în secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă. 'Ultimul drum', cum se mai numeşte popular.
Presa a scris despre asta la vremea respectivă, apreciind situaţia în mod negativ, aşa cum era şi normal. Dar de câte ori presa a vorbit şi despre zilele în care poate nu a murit nimeni acolo? De câte ori societatea i-a lăudat pe cei care ni-i salvează pe cei dragi? Şi care este cea mai expusă categorie profesională la astfel de acuzaţii, decât medicii şi asistenţii de la ATI, acolo unde, de cele mai multe ori, viaţa celor mai încercaţi dintre noi depinde de un fir de aţă şi de Voia Lui Dumnezeu.
Ştiu bine ce înseamnă ATI, din perspectiva faptului că ambii părinţi ai mei au plecat de acolo în lumea celor drepţi. Tata la 45 de ani, iar mama la 68. Dezbrăcaţi ca nişte eroi şi cu acele furtune adânc băgate pe gât, cu respiraţia pusă pe aparate, în chinuri. Aveam 23 de ani când tata ne-a părăsit, iar fratele meu abia 18. Medicul ne-a întâmpinat cu compasiune, spunându-ne: 'Vă înţeleg durerea, noi întâlnim asta zilnic'. Şi atunci, ce ar fi de făcut? Să facem plângeri penale tuturor medicilor care încearcă, uneori cu succes, alteori fără, să ni-i salveze pe cei dragi? Să aducem procurorii să se ocupe de administrarea noradrenalinei şi a celorlalte leacuri medicale?
Departe de mine gândul să exclud posibilitatea unor culpe medicale, oricând este posibil aşa ceva. Dar pentru asta există Colegiul medicilor, sunt organisme abilitate care au competenţa medicală să se pronunţe. În niciun caz procurorii nu au competenţe medicale. Din câte am înţeles, în cazul Pantelimon, Corpul de control al ministrului Sănătăţii şi Colegiul medicilor au transmis că nu au fost încălcate procedurile medicale, iar cadrele medicale nu pot fi acuzate de omor cu premeditare. Dar ultimul cuvânt trebuie să îl aibă o instanţă care să pronunţe o hotărâre definitivă, nicidecum... procurorii şi presa.
Parchetul a deschis un dosar penal şi a arestat doi medici şi o asistentă după ce o altă angajată a spitalului, tot asistentă, a reclamat că bolnavii ar fi primit doze reduse de noradrenalină. Denunţătoarea a fost pusă sub control judiciar, dar există suspiciunea ca denunţul acesteia să fi fost întocmit tocmai ca să-i servească acesteia în propria cauză.
Aş fi înţeles mai lesne dacă o astfel de plângere ar fi venit din partea familiei, cunoscând sentimentele puternice prin care trecem atunci când pierdem pe cineva drag. Dar iniţierea procedurilor judiciare de către o 'colegă' de serviciu mi se pare extrem de neconvingătoare. Mai ales că, în trecut, am cunoscut astfel de situaţii în care erau chemate televiziunile 'la faţa locului' pentru a fi produse ştiri-şoc, care să satisfacă setea de sânge a poporului. A oamenilor nemintoşi vreau să zic. Şi? A mai contat pentru cineva ceea ce a stabilit Justiţia? Sau şocul teribil prin care trece o astfel de persoană acuzată şi cei din familia sa? Doar cine nu a trecut prin aşa ceva poate fi ignorant.
Pentru că încă mai cred că într-o Ţară care se pretinde 'europeană', în secolul XXI, la 35 de ani de la căderea unei dictaturi, a acuza de 'crimă' nişte cadre medicale care lucrau de mulţi ani în acel spital, fără evenimente imputabile şi fără a fi cunoscut personal victimele înainte de internare şi nu a existat premeditare, mi se pare cu adevărat o crimă morală la adresa acestora. Cu atât mai mult, cu cât vorbim despre persoane necondamnate.
Am sesizat, în aceste zile, un dezechilibru total între ceea ce numim drepturile omului şi dorinţa unora de a linşa oameni de dragul spectacolului şi al 'rating'-ului. O inconştienţă totală, care m-a revoltat.
Nu ştiu dacă doctoriţele de la Pantelimon au săvârşit sau nu 'crime', dar până la o condamnare definitivă ele sunt nevinovate, adică trebuie să se bucure de această prezumţie şi să-şi poată susţine în mod liber nevinovăţia. Asta dacă mai înseamnă ceva pentru noi Constituţia Ţării. 'Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată NEVINOVATÄ', se spune în Legea Fundamentală la Art. 23 alineatul 11.
Şi Codul de Procedură Penală, adică Biblia procurorilor, vorbeşte la Art. 4 despre Prezumţia de nevinovăţie, subliniind că ORICE PERSOANĂ este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă, iar după administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului.
Cum ar putea procurorii să-şi exercite, în mod legal, atribuţiile, dacă ei nu fac administrarea întregului material probatoriu, ci doar a probelor împotriva persoanelor cercetate, mai ales dacă aceste 'probe' au mai degrabă o natură îndoielnică, de vreme ce declaraţiile de martori, obţinute cine ştie cum, prevalează în faţa concluziilor comisiilor medicale de specialitate?
Alo, 'europenilor'! Acceptaţi să amintim şi de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene? Aici, la Articolul 48, se spune că 'Orice persoană acuzată este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi stabilită în conformitate cu legea. Oricărei persoane acuzate îi este garantată respectarea dreptului la apărare. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită'. .....sau mergeţi mai departe cu trompetele stricate, până demolaţi definitiv încrederea cetăţenilor în actul medical, dar şi în cel de justiţie ?!
Deputat AUR
Ringo Dămureanu
13 august 2024
Afisari: 13
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].