Comunicat de presă - Primăria Sectorului 3
Evenimentul 'Cinema în aer liber' dezvăluie rând pe rând proiecţiile pregătite pentru noul sezon. Mâine, 14 august, publicul cinefil va putea viziona, începând cu ora 21.00, pe Insula Artelor din parcul Titan, filmul 'Redutabil'.
Regizorul francez Michel Hazavanicius aduce în atenţia publicului o comedie pop despre dragoste, cinema şi revoluţie. Filmul îl are în centrul acţiunii pe Jean-Luc Godard, cineast reprezentativ pentru generaţia din care face parte.
'Redutabil' - pelicula unei iubiri destrămate şi a unei societăţi fisurate
În 1967, la Paris, Jean-Luc Godard regizează 'La Chinoise', cu actriţa pe care o iubea, mai tânără cu 20 de ani decât el, Anne Wiazemsky. Sunt fericiţi, îndrăgostiţi şi se căsătoresc. Eşecul filmului dezlănţuie însă o profundă introspecţie în Jean-Luc. Evenimentele din mai 1968 vor amplifica acest proces, iar criza pe care o trăieşte regizorul îl va schimba profund. Mişcările stradale care îl pasionează pe Jean-Luc şi duc la radicalizarea lui politică, o lasă însă indiferentă pe tânăra lui soţie. Din regizorul celebru, star al cinematografiei internaţionale, Godard devine un artist maoist în afara sistemului, un neînţeles, omul ideilor radicale.
Start 'Cinema în aer liber'
Primăria Sectorului 3 dă astăzi, 13 august, de la ora 21.00, startul unui nou sezon de 'Cinema în aer liber', un maraton de proiecţii rulate pe marele ecran din parcul Titan. Cinefilii vor putea viziona săptămânal, de marţi până duminică, până pe 8 septembrie, filme într-o selecţie de zile mari.
Un nou sezon de 'Cinema în aer liber': 24 de proiecţii în 4 săptămâni
'Cinema în aer liber' aduce anul acesta în faţa publicului 24 de proiecţii dintre cele mai apreciate filme ale ultimilor ani. Acestea sunt pentru toate genurile, de la dramă şi thriller până la comedie şi animaţie, şi pentru toate vârstele.
Primăria Sectorului 3 continuă să-şi urmărească obiectivul de a oferi spectatorilor o alternativă la vizionarea filmelor de televizor, promovând astfel apropierea publicului de creaţiile de autor.
'Selecţia oficială' de anul acesta include producţii internaţionale premiate şi apreciate de critici. Multe dintre acestea vor fi prezentate în România şi vor oferi publicului oportunitatea de a descoperi adevărate capodopere cinematografice.
Programul 'Cinema în aer liber' pentru prima săptămână:
- Bastardul (2024);
- Redutabil (2017);
- Odiseea (2017);
- Frunze căzătoare (2023);
- Club zero (2024);
- Cartea cu soluţii (2024).
Primăria Sectorului 3 îi invită pe toţi iubitorii de film să se bucure de experienţa proiecţiilor în aer liber. Spectatorii vor putea viziona filmele într-un cadru modern, echipat conform standardelor europene, deşi proiecţiile au loc sub cerul liber.
Serviciul Presă
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].