Comunicat de presă - Consiliul Judeţean Sibiu
Managementul cultural din judeţul Sibiu - model de bună practică pentru administraţii publice din Republica Moldova
În perioada 8 - 12 august ac, reprezentanţi ai autorităţilor publice şi instituţiilor de cultură din şapte raioane ale Republicii Moldova s-au aflat în judeţul Sibiu, pentru a se documenta în privinţa managementului instituţiilor de cultură şi a modului în care sunt organizate şi promovate marile festivaluri culturale ale judeţului Sibiu.
Între lecţiile de bună-practică s-au aflat 'Cântecele Munţilor' şi Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, ambele manifestări fiind apreciate şi recunoscute în plan naţional şi internaţional pentru calitatea actului artistic oferit zecilor de mii de spectatori.
Vizita de studiu a oaspeţilor moldoveni este parte a Proiectului 'Trei culori şi o singură credinţă: românească', derulat de Consiliul Judeţean Sibiu şi finanţat de Guvernul României, prin Departamentul pentru Relaţia cu Republica Moldova.
'Judeţul Sibiu se află în fericita postură de a fi un exemplu în privinţa modului în care autorităţile publice înţeleg să susţină şi să promoveze cultura. Este felul prin care ne asigurăm că tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti nu dispar, iar Sibiul rămâne o destinaţie culturală de top în România şi relevantă în Europa', a declarat Daniela Cîmpean, preşedinta Consiliului Judeţean Sibiu.
Delegaţia a fost formată din preşedinţi de raion, primari, directori de instituţii de cultură şi reprezentanţi ai Grupurilor de Acţiune Locală (GAL) din raioanele Donduşeni, Soroca, Străşeni, Criuleni, Nisporeni, Cahul şi Dubăsari, iar programul a inclus un seminar pe tema managementului cultural, organizat la Biblioteca Judeţeană Astra, cu exemple de bune practici oferite de Teatrul Naţional 'Radu Stanca' Sibiu, Centrul Judeţean pentru Conservarea Culturii Tradiţionale 'Cindrelul - Junii', Complexul Naţional Muzeal Astra, Filarmonica de Stat Sibiu, satul Dubăsarii Vechi (raion Criuleni) şi Consiliul Judeţean Sibiu.
La invitaţia Muzeului 'Astra', grupul a vizitat 'Pavilionul expoziţional' din Pădurea Dumbrava, iar principalele festivaluri ale Mărginimii şi obiective turistice ale Răşinariului au fost prezentate în cadrul unei deplasări organizate de GAL 'Mărginimea Sibiului'.
Şi modelul organizatoric al Muzeului şi Casei de Cultură din Avrig au intrat în atenţia delegaţiei moldovene, fiind prezentate reuşitele locale 'Şezătoarea de la Avrig' şi 'Florile Oltului', în cadrul unei întâlniri organizate de GAL 'Ţara Oltului', urmată de o deplasare în Păuca unde, în acest weekend, au fost sărbătorite 'Zilele Comunei'.
Pentru lunile următoare, în cadrul proiectului sunt prevăzute noi schimburi de experienţă în domeniile managementului cultural, atragerii de fonduri naţionale şi europene nerambursabile, susţinerii activităţilor culturale de către administraţiile publice, precum şi al modului în care Grupurile de Acţiune Locală pot contribui la dezvoltarea comunităţilor rurale.
*
Partenerii Consiliului Judeţean Sibiu în derularea proiectului sunt: Consiliile Raionale Donduşeni, Criuleni şi Străşeni, Grupul de Acţiune Locală Plaiul Codrilor, A.O. Reţeaua Naţională LEADER din Republica Moldova, Teatrul 'Veniamin Apostol' din Raionul Soroca, Grupurile de Acţiune Locală Mărginimea Sibiului şi Ţara Oltului, instituţiile judeţene de cultură din Judeţul Sibiu.
Persoană de contact privind comunicarea proiectului: Thomas Roth, email: [email protected]
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].