logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului Arhiespiscopia Vadului Feleacului şi Clujului

Hramul Mănăstirii Nicula

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului de pe 15 august este importantă peste tot în lumea creştină, dar pentru noi transilvănenii are o profunzime aparte, mai ales datorită icoanei făcătoare de minuni de la Mănăstirea Nicula.

Marele praznic al Adormirii Maicii Domnului va fi precedat de tradiţionalul pelerinaj 'La Nicula colo-n deal', amintindu-ne de anul 1699, când icoana pictată de preotul ortodox Luca din Iclod şi aflată în biserica din Nicula a lăcrimat vreme de trei săptămâni.

Procesiunea va începe miercuri, 14 august 2024, de la ora 12.00, de la Biserica Sfântul Nicolae din parcul central al oraşului Gherla şi va continua pe jos până la biserica de lemn din incinta Mănăstirii Nicula. Procesiunea va fi condusă de către IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, însoţit de un sobor de arhierei, preoţi şi diaconi, din care va face parte şi Preasfinţitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei.

De la ora 18.00, pe altarul de vară al Mănăstirii va fi săvârşită slujba Vecerniei Mari şi a Litiei, iar de la ora 22.00, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului va fi scoasă din biserică şi va fi săvârşită Slujba Utreniei şi Prohodul Maicii Domnului.

Toate aceste slujbe de priveghere vor culmina cu procesiunea icoanei, în jurul orei 00.00.

În ziua praznicului, joi, 15 august 2024, de la ora 9.00, tot pe altarul de vară, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de arhierei, preoţi şi diaconi, va săvârşi Sfânta Liturghie şi va rosti pelerinilor un cuvânt de învăţătură.

Pe toată perioada prezenţei lor la Mănăstirea Nicula, credincioşii sunt sfătuiţi să fie responsabili unii faţă de alţii şi mai ales faţă de ce lasă în urma lor, ştiind că păşesc într-o grădină a Maicii Domnului.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei
Afisari: 7

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].