Comunicat de presă - Ministerul Apărării Naţionale
Forţele Navale Române organizează, cu prilejul sărbătoririi Zilei Marinei Române - 15 august, o serie de manifestări care cuprind exerciţii demonstrative, expoziţii de tehnică şi armament, ateliere interactive, activităţi culturale cu specific marinăresc, precum şi concerte de muzică militară în municipiile Constanţa, Mangalia, Brăila, Galaţi, Tulcea şi Bucureşti.
În Bucureşti, Muzica Militară a Forţelor Navale va susţine luni, 12 august, de la ora 19.00, un concert în piaţeta din faţa sediului Băncii Naţională a României, iar în perioada 12-14 august Observatorul Astronomic 'Amiral Vasile Urseanu' va putea fi vizitat, gratuit, de copii şi de însoţitorii acestora. Joi, 15 august, de la ora 9.00, la Monumentul Eroilor Marinari din Parcul Regele Mihai I (Parcul Herăstrău, zona debarcader) va fi organizată o ceremonie militară şi religioasă.
În Constanţa, exerciţiul naval întrunit 'Forţele Navale Române 2024' va avea loc joi, 15 august, între orele 10.00 şi 12.00, în dreptul falezei din faţa Comandamentului Flotei, iar de la ora 20.00, marinarii militari se vor retrage cu torţe, în acordurile Muzicii Militare a Forţelor Navale.
Programul complet al manifestărilor poate fi găsit pe site-ul Forţelor Navale Române, la link-ul https://www.navy.ro/comunicat.php?id=848.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].