Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă
În zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, pompierii militari au fost prezenţi la datorie pentru gestionarea celor aproximativ 5.400 de solicitări primite din partea cetăţenilor, ce au constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor şi operaţiuni destinate protecţiei comunităţilor.
Din totalul situaţiilor de urgenţă înregistrate, o pondere de peste 80% a constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, în urma cărora mai bine de 4.400 de persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD.
De asemenea, în ultimele 72 de ore, salvatorii au acţionat pentru localizarea şi stingerea celor 442 de incendii izbucnite în diverse zone ale ţării.
Din totalul acestora, 299 de intervenţii au fost înregistrate la arderile necontrolate de mirişti, vegetaţie uscată şi deşeuri menajere, în urma cărora suprafaţa de teren afectată a fost de peste 1.000 de ha.
Totodată, în acest interval, eforturile colegilor noştri s-au concentrat şi asupra protecţiei comunităţilor şi a bunurilor acestora, sens în care echipajele operative au acţionat în 578 de situaţii pentru deblocarea şi salvarea persoanelor sau animalelor din medii ostile vieţii, operaţiuni de descarcerare şi alte situaţii de urgenţă.
În această perioadă, datorită răspunsului optim furnizat de către pompieri pe timpul misiunilor desfăşurate, 33 de persoane aflate în situaţii critice au fost salvate.
În ceea ce priveşte avertizarea populaţiei, în ultimele 72 de ore, au fost transmise 42 de mesaje RO-ALERT, majoritatea semnalând prezenţa animalelor periculoase (urşi), în localităţi din judeţele Argeş, Bacău, Buzău, Harghita, Prahova, Mureş, Neamţ, Vâlcea şi Vrancea.
Consultaţi sursele oficiale de informare unde regăsiţi măsurile de comportare ce trebuie adoptate înainte, pe timpul şi după producerea unei situaţii de urgenţă.
Accesaţi platforma naţională de pregătire pentru situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro şi aplicaţia de mobil DSU care poate fi descărcată, gratuit, de pe AppStore şi Google Play.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].