Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba
Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat suspiciunea rezonabilă că:
În data de 28 mai 2024, doi bărbaţi din municipiul Alba Iulia, respectiv din oraşul Teiuş, având drept complice o femeie din Alba Iulia, ar fi participat la o licitaţie publică organizată de biroul unui executor judecătoresc pentru un imobil din oraşul Teiuş, după ce, în prealabil, s-ar fi înţeles pentru a denatura preţul de adjudecare. În urma licitaţiei, imobilul a fost adjudecat de unul dintre bărbaţi, prejudiciul cauzat fiind de 113.448 de lei, reprezentând diferenţa dintre preţul cu care imobilul a fost scos la licitaţie publică şi preţul de adjudecare.
Cu ocazia percheziţiilor domiciliare au fost identificate şi ridicate sisteme informatice şi medii de stocare a datelor informatice, necesare şi utile justei soluţionării a cauzei, fiind puse în executare trei mandate de aducere.
Faţă de suspectul din municipiul Alba Iulia, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore.
Prin ordonanţa din data de 09.08.2024, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus luarea unor măsuri asigurătorii faţă de suspectul care a achiziţionat în mod fraudulos imobilul până la concurenţa sumei de 150.000 lei, reprezentând valoarea probabilă a prejudiciilor şi a cheltuielilor judiciare cauzate de acesta.
Precizăm că efectuarea percheziţiilor domiciliare şi luarea măsurilor asigurătorii sunt etape procesuale reglementate în Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual necesar pentru administrarea probatoriului, iar aceste acte şi măsuri de urmărire penală nu pot în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].