Comunicat de presă - ICR Tel Aviv
'Istoria culturală şi religioasă a evreilor din România este bogată în personalităţi. Antisemitismul, Holocaustul, comunismul, emigrarea i-au împiedicat pe unii dintre ei să ajungă la recunoaştere. O asemenea personalitate a fost rabinul doctor în filosofie şi litere David Şafran (1915-1991), căruia situaţia politică, precum şi faptul că nu era dispus la concesii i-au blocat drumul spre o carieră academică' - a afirmat istoricul Lucian-Zeev Herşcovici la prezentarea de la sediul ICR Tel Aviv a noii ediţii a volumului 'Biblia activă - comentarii şi reflecţii asupra Torei', apărut la Editura Hasefer.
În deschiderea evenimentului din 8 august 2024, Martin Ladislau Salamon, directorul ICR Tel Aviv, a salutat prezenţa numerosului public prezent, ilustrând situaţia actuală a Israelului cu un citat din carte: 'O patrie nu se poate căpăta fără luptă, un ideal nu va fi realizat până ce truda nu va umple catapeteasma suferinţei. Pe lângă voinţa Creaţiei, urmează a se şlefui şi voinţa umană, ca ea să completeze munca, aşa ca, din strădania tuturor factorilor, patria să-şi capete închegarea definitivă.'
Rabinul Yigal Şafran a prezentat impresionanta genealogie a familiei Şafran, care a dat prestigioşi cărturari iudaici, precum rabinul Bezalel Zeev Şafran, rabinul Hanoch Heinich Şafran, rabinul dr. Menachem Kave Şafran, rabinul dr. Alexandru Şafran şi rabinul dr. David Şafran. Yigal Şafran a scos în evidenţă meritele lui Alexandru Şafran - şef-rabinul Cultului Mozaic din România, senator de drept în Senatul României, iar după 1948, şef-rabinul comunităţii evreieşti din Geneva - care a luptat pentru apărarea intereselor populaţiei evreieşti din România în condiţii vitrege, în timpul Holocaustului şi după terminarea acestuia.
Dr. Zivia Silvia Rahimi Şafran, fiica rabinului dr. David Şafran a împărtăşit publicului detalii despre personalitatea tatălui său, subliniind calităţile acestuia de adevărat profesor şi educator. Rabinul David Şafran a publicat peste 30 de lucrări, cele mai multe în limba română, tratând capitole din trecutul evreimii române din perspectivă istorică, filozofică, sociologică şi umană. Devenit rabin la vârsta de 24 ani, în 1938, David Şafran şi-a obţinut certificările rabinice de la cei mai mari rabini din România: Iehuda Leib Tzirelsohn, şef-rabin al Basarabiei, Iţhak Isac Klein din Transilvania, Haim Rabinovici din Bucureşti şi şef-rabinul dr. Jacob Iţhak Niemirower.
În intervenţia sa, istoricul Lucian-Zeev Herşcovici, a menţionat faptul că David Şafran a fost nu numai un erudit al Torei, dar şi un filozof general şi un teolog evreu democrat. 'Cred că Editura Hasefer din Bucureşti a făcut un pas important prin restituirea cărţii Biblia activă pe calea reevaluării şi reeditării ei - a subliniat Lucian-Zeev Herşcovici. - Este o carte scrisă în limbaj popular, dar filozofică şi teologică. Este un comentariu biblic explicativ, educativ, moralizator, destinat cititorului care îşi caută o cale de înţelegere a Bibliei Ebraice şi de autocunoaştere pe calea Bibliei şi a filozofiei. Pe această cale, cei îndepărtaţi de Tora pot înţelege că Învăţătura Divină este valabilă şi în epoca tehnologiei moderne, după înţelegerea Învăţăturii Omului'.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.