Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor
Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor din data de 07.08.2024 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul B.A., în vârstă de 20 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- tentativă la omor, faptă prev. şi ped. de art. la 32 al. 1 C.p. rap. la art.188 alin. 1 Cod penal.
Din mijloacele de proba administrate în cauză a rezultat următoarea situaţie de fapt:
În data de 06.08.2024, în jurul orelor 20.00, în timp ce se afla în curtea imobilului situat în loc. Gurbediu, nr. -, com. Tinca, jud. Bihor, pe fondul unor discuţii contradictorii între persoana vătămată C.I. şi soţia acestuia C.G., pe de o parte, şi inculpatul B.A., concubina acestuia D.M. şi mama acesteia D.I., pe de altă parte, inculpatul B.A. i-a aplicat persoanei vătămate C.I. o lovitură cu tăişul unui topor în zona capului, producându-i o leziune la nivelul extremităţii cefalice, respectiv fractură cominutivă craniană cu contuzie cerebrală, leziune ce necesită 70-80 (şaptezeci-optzeci) zile de îngrijiri medicale şi care a pus în primejdie viaţa victimei.
Persoana vătămată C.I. a fost transportată în stare de inconştienţă la spital fiind supus unei intervenţii chirurgicale.
Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor din data de 07.08.2024 s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpatul B.A.
În cauză, procurorul a formulat o propunere de arestare preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile. La efectuarea cercetărilor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor - Serviciul de Investigaţii Criminale.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale şi formularea propunerii de arestare preventivă reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedura penală, şi nu pot, în nici un caz, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
În măsura în care datele prezentate vor impune precizări de natura celor destinate publicităţii în raport de specificul cauzei şi faza procesuala în care se află aceasta, vom comunica în consecinţă.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].