Comunicat de presă - Muzeul Naţional Cotroceni
Muzeul Naţional Cotroceni vernisează marţi, 13 august 2024, ora 15.00, în Spaţiile Medievale, expoziţia 'Tinerimea artistică în colecţia Muzeului Naţional Cotroceni', propunând publicului o reîntâlnire cu membrii şi atmosfera acestei efervescente societăţi.
Constituită la 3 decembrie 1901, sub patronaj regal, societatea Tinerimea Română a încercat o separare de arta academistă, promovând realitatea, frumuseţea peisajului românesc şi personajele care-l populează. Artiştii foloseau maniere, tehnici şi reprezentări diferite: peisaje, flori, naturi statice, compoziţii, scene de interior, scene de gen, marine, portrete. Caracterizată prin eclectism, mişcarea artistică a fost necesară în dinamica artei româneşti, criticii salutând, în discursul lor, bogăţia acesteia.
Proiectul expoziţional cuprinde colecţia de lucrări ale membrilor societăţii Tinerimea artistică, pe care Muzeul Naţional Cotroceni o deţine în patrimoniu. Ştefan Luchian, Nicolae Vermont, Constantin Artachino, Kimon Loghi, Ipolit Strâmbulescu, Arthur Verona, Frederic Storck, Ştefan Popescu şi Gheorghe Petraşcu, Nicolae Grigorescu, Apcar Baltazar, Samuel Mutzner, Eustaţiu Stoenescu, Ion Theodorescu-Sion sunt doar câţiva dintre artiştii ale căror lucrări vor fi prezentate vizitatorilor.
Expoziţia 'Tinerimea artistică în colecţia MNC' va putea fi vizitată în perioada 14 august - 22 septembrie 2024, în cadrul turului complet al muzeului sau în cadrul turului expoziţional, de marţi până duminică, în intervalul orar 9.00-17.00, doar în baza unei programări prealabile, la adresa de e-mail [email protected] sau la numerele de telefon 021.317.31.07 / 0725.518.381.
La intrarea în muzeu se va prezenta un act de identitate în original (C.I. sau paşaport).
Parteneri media: TVR, Radio România, Radio România Cultural, Radio România Actualităţi, Radio România Bucureşti FM, Rador, Agerpres, HISTORY Channel, HYP TV, Trinitas, Modernism, presadeazi.ro, Ordinea Zilei, PropagArta, Bucureşti Business.
Serviciul Comunicare, Marketing şi IT
Muzeul Naţional Cotroceni
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].