logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă

BULETIN DE PRESĂ din 07 august

Mai mult de o intervenţie pe minut, în ultimele 24 de ore

Stingerea incendiilor, acordarea măsurilor de prim ajutor şi operaţiunile de descarcerare reprezintă doar câteva exemple dintre cele aproximativ 1.700 de misiuni desfăşurate de către salvatori, în ultimele 24 de ore.

În acest interval de timp, la nivel naţional, peste 1.350 de persoane au fost asistate medical, în urma celor 1.362 de intervenţii derulate de către echipajele SMURD.

Totodată, ieri, pompierii au acţionat pentru stingerea celor 116 incendii izbucnite în diverse zone ale ţării şi au derulat 200 de misiuni în sprijinul comunităţilor, printre care se numără deblocarea şi salvarea persoanelor sau animalelor din medii ostile vieţii, inundaţii, incidente din domeniul CBRN, precum şi alte situaţii de urgenţă.

Din totalul incendiilor înregistrate, un procent de aproximativ 60% îl reprezintă arderile de vegetaţie, în urma cărora a fost afectată o suprafaţă de peste 180 ha de teren.

De asemenea, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină în 15 cazuri, pentru extragerea victimelor din autoturismele implicate în accidente rutiere.

Concomitent cu gestionarea acestor situaţii de urgenţă, în contextul fenomenelor hidrometeorologice prognozate ieri, 06 august, s-au înregistrat efecte în 10 localităţi din 5 judeţe (Alba, Călăraşi, Constanţa, Giurgiu şi Ilfov) şi municipiul Bucureşti, unde pompierii au acţionat pentru evacuarea apei din 10 beciuri/subsoluri şi 3 curţi, cât şi pentru degajarea a 18 copaci şi a unui stâlp de electricitate prăbuşiţi, fiind avariate 9 autoturisme, o casă şi o instituţie publică.

În cursul zilei de ieri s-a înregistrat mai mult de o intervenţie pe minut, iar datorită eforturilor susţinute de colegii noştri pe timpul intervenţiilor desfăşurate, 9 persoane au fost salvate, iar pagubele materiale ale bunurilor cetăţenilor au fost reduse considerabil.

În ultimele 24 de ore, au fost transmise 19 mesaje RO-ALERT, pentru informarea cetăţenilor asupra diverselor pericole la care pot fi expuşi şi luarea măsurilor de autoprotecţie. Majoritatea dintre acestea au semnalat prezenţa animalelor periculoase (urşi), în judeţele Argeş, Braşov, Harghita, Mureş, Prahova şi Vâlcea.

Consultaţi sursele oficiale de informare unde regăsiţi măsurile de comportare ce trebuie adoptate înainte, pe timpul şi după producerea unei situaţii de urgenţă.

Accesaţi platforma naţională de pregătire pentru situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro şi aplicaţia de mobil DSU care poate fi descărcată, gratuit, de pe AppStore şi Google Play.

SERVICIUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Afisari: 7

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].