Comunicat de presă - Direcţia Generală Anticorupţie -Serviciul Judeţean Anticorupţie Mehedinţi
În data de 06.08.2024, ofiţerii de poliţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie -Serviciul Judeţean Anticorupţie Mehedinţi au fost sesizaţi telefonic de către şeful Sectorului Poliţiei de Frontieră Drobeta Turnu Severin cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, în jurul orei 8:30, un cetăţean român, din judeţul Gorj, care s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I, pe sensul de intrare în România, a remis o sumă de bani unui agent de poliţie din cadrul SPF Drobeta Turnu Severin pentru ca acesta să îşi încalce atribuţiile de serviciu, în sensul de a nu lua măsuri de constatare şi sancţionare a unei contravenţii la regimul rutier, respectiv pentru faptul că autoturismul în care se afla avea inspecţia tehnică periodică expirată din anul 2022.
Poliţistul a refuzat primirea sumei de bani remisă cu titlu de mită şi a informat şefii ierarhici.
A fost sesizat de îndată Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi fiind înregistrat dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, procurorul de caz delegând ofiţerii de poliţie judiciară în cadrul SJA Mehedinţi pentru efectuarea de activităţi procedurale.
În urma activităţilor derulate de ofiţerii DGA în baza ordonanţelor de delegare, procurorul a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, şi nu poate, în niciun fel, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].