logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Universitatea de Vest din Timişoara

În onoarea artistului timişorean Nicu Covaci, legendarul lider al formaţiei rock Phoenix şi absolvent al Facultăţii de Arte şi Design, UVT va denumi un spaţiu al facultăţii cu numele său

Comunitatea academică a Universităţii de Vest din Timişoara (UVT) resimte cu mare tristeţe trecerea în nefiinţă a artistului timişorean Nicu Covaci, alumnus UVT, fondator şi lider al trupei Phoenix, simbol vibrant al rockului românesc şi al spiritului de libertate care a existat dintotdeauna aici, la Timişoara.

Născut la Timişoara, în 19 aprilie 1947, artistul Nicu Covaci şi-a transpus spiritul creator în mai multe dimensiuni artistice, în muzică, pictură şi grafică, fiind absolvent al Institutului de Arte Plastice din Timişoara, actuala Facultate de Arte şi Design din UVT.

În anul 1962 a fondat formaţia rock Phoenix, care a devenit o legendă, formaţie apreciată de generaţii întregi de români. În anul 1976 Nicu Covaci, un om cutezător, curajos şi cu spirit liber, a emigrat dincolo de cortina de fier a lagărului comunist est-european şi a continuat să compună şi să cânte, revenind pe scenele din ţară după transformarea revoluţionară din Decembrie 1989.

Pentru a acorda o binemeritată recunoaştere valorii artistice şi publice pe care Nicu Covaci o deţine în comunitatea noastră universitară, ca absolvent al Facultăţii de Arte şi Design, Consiliul acestei facultăţi a decis să propună Senatului UVT ca unul dintre spaţiile interioare ale facultăţii să poarte numele Nicu Covaci, un spaţiu multifuncţional, în care să se desfăşoare activităţi didactice iar tinerii studenţi să fie astfel impregnaţi de spiritul şi personalitatea sa, dar şi unul cu valoare evocatoare pentru memoria artistului timişorean.

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: 'Cel mai recent eveniment organizat de UVT împreună cu doi dintre fondatorii Phoenix, Nicu Covaci şi Valeriu Sepi, a avut loc în decembrie 2023. Am avut atunci o întâlnire plină de simbolistică şi prietenie, în spaţiul de la intrarea în Aula Magna UVT, unde se află un cunoscut mozaic parietal realizat acum mai bine de 40 de ani, la care şi-au adus aportul Nicolae Covaci şi Valeriu Sepi, pe când erau studenţi ai Institutului de Desen, cum se numea atunci departamentul de specialitate al UVT. Nicu Covaci face parte din capitalul cultural al acestei comunităţi, ca un artist impresionant al scenei rock, compozitor al cântecelor rămase în inima generaţiilor de ascultători şi fani ai trupei Phoenix, iar pentru UVT este modelul şi numele de referinţă aflat în galeria de artişti formaţi în şcoala timişoreană de profil. Suntem onoraţi să propunem ca numele Nicu Covaci să fie purtat de un spaţiu al facultăţii pe care artistul timişorean a absolvit-o. Numele Nicu Covaci îşi va regăsi aici locul firesc, unde se află acasă, unde rezonanţa numelui său este precum un cântec de libertate, în oraşul libertăţii, Timişoara.'

Horea Băcanu
Universitatea de Vest din Timişoara
Departamentul de Comunicare, Imagine şi Marketing Instituţional
Afisari: 33

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.