Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă
Misiunile salvatorilor din ultimele 24 de ore
Pompierii militari au acţionat, în cursul zilei de ieri (05.08.2024), pentru gestionarea celor 1.993 solicitări primite din partea populaţiei, ce au constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor şi operaţiuni destinate protecţiei comunităţilor.
În acest interval de timp, echipajele SMURD au intervenit în 1.576 misiuni, dintre care 1.568 pentru acordarea măsurilor de prim ajutor şi 8 pentru descarcerare. În urma acestora, 1.558 persoane au fost asistate medical.
Concomitent cu aceste tipuri de misiuni, colegii noştri au acţionat pentru stingerea celor 162 incendii izbucnite pe întreg teritoriul ţării, prevenind astfel extinderea flăcărilor la vecinătăţi şi limitând pagubele materiale.
Din totalul acestora, 110 intervenţii au fost derulate pentru lichidarea incendiilor de vegetaţie, în urma cărora au fost afectate aproximativ 377 ha de teren.
De asemenea, salvatorii au gestionat cu promptitudine şi alte 255 situaţii ce puteau pune în pericol vieţile şi bunurile semenilor, precum şi siguranţa animalelor.
În ceea ce priveşte avertizarea populaţiei, în ultimele 24 de ore, au fost transmise 16 mesaje RO-ALERT, iar majoritatea dintre acestea au semnalat prezenţa animalelor periculoase (urşi), în localităţi din judeţele Argeş, Bacău, Braşov, Covasna, Hunedoara, Mureş, Vâlcea şi Vrancea.
Adoptarea unui comportament preventiv poate salva vieţi şi bunuri.
Mai multe măsuri de comportare ce trebuie adoptate înainte, pe timpul şi după producerea unei situaţii de urgenţă, regăsiţi accesând platforma naţională de pregătire pentru situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro şi aplicaţia de mobil DSU care poate fi descărcată, gratuit, din AppStore şi Google Play.
SERVICIUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].