logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Aeroportul Internaţional 'Avram Iancu' Cluj

Comisia Europeană impune restricţii temporare în ceea ce priveşte transportul lichidelor pe aeroporturile din UE

Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj informează pasagerii că începând din data de 1 septembrie 2024 vor fi impuse restricţii temporare în ceea ce priveşte controlul de securitate al lichidelor la toate aeroporturile membre UE, capacitatea maximă permisă a recipientelor individuale pentru lichide va fi limitată temporar la 100 ml. Aceste restricţii vin ca urmare a Deciziei Comisiei Europene 2024/2109 respectiv a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2024/2108 al Comisiei de modificare a Regulamentului (UE) 2015/1998, în ceea ce priveşte anumite măsuri urgente de securitate aeronautică referitoare la echipamentele de securitate pentru controlul de securitate al lichidelor, aerosolilor şi gelurilor.

Măsura se aplică tuturor aeroporturilor care folosesc echipamente de detecţie a explozibililor în bagajele de mână (EDSCB) standard C3. În acest context, echipamentele de standard C3 concepute pentru controlul de securitate al bagajelor de mână care au primit Ťmarca UEť sau Ťmarca UE în curs de aprobareť înainte de 1 august 2024 pot fi utilizate numai pentru controlul de securitate al lichidelor, aerosolilor şi gelurilor cu o limită de control al volumului maxim al recipientelor individuale pentru lichide, aerosoli şi geluri care nu depăşeşte 100 ml.

Prin achiziţionarea echipamentelor de securitate standard C3 de către Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj s-a permis pasagerilor să călătorească de pe aeroportul clujean fără restricţii la transportul lichidelor în bagajele de mână. Însă, având în vedere decizia Comisiei Europene, începând cu data de 1 septembrie 2024, pasagerii care călătoresc de pe Aeroportul Cluj vor putea transporta în bagajul de mână o cantitate de maxim 100 de ml de lichide/recipient.

Impunerea acestor restricţii temporare este determinată de necesitatea revizuirii unor configuraţii tehnice la echipamentele de securitate standard C3 în vederea îmbunătăţirii performanţelor acestora.

Comisia Europeană împreună cu statele membre UE şi reprezentanţii Conferinţei Europene a Aviaţiei Civile colaborează strâns cu toate părţile implicate pentru a identifica o soluţie care să rectifice problemele identificate şi să elimine restricţiile impuse.

Pentru a evita situaţiile neplăcute, atât aeroportul cât şi companiile aeriene vor informa pasagerii despre condiţiile de călătorie privind controlul de securitate.

Serviciul Relaţii Publice
Afisari: 10

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].