Comunicat de presă - Senator PNL Claudiu-Vasile Răcuci
Am votat în plenul Parlamentului o lege privind instituirea unei scheme de ajutor de stat acordat unităţilor economice din sectoarele considerate a fi expuse unui risc real de relocare a emisiilor de dioxid de carbon. Această vulnerabilitate este determinată de valoarea ridicată a cheltuielilor indirecte suportate efectiv de întreprinderi, în urma transferării costurilor emisiilor de gaze cu efect de seră în preţul energiei electrice.
Demersul legislativ, devenit Legea nr. 130/2024 după promulgare, reglementează implementarea unei scheme de ajutor de stat pentru perioada 2022-2031, în favoarea entităţilor economice expuse riscurilor generate de relocarea emisiilor de carbon.
Fondurile alocate pentru implementarea acestei schemei de ajutor de stat provin din licitaţia certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României de către Uniunea Europeană, fără a fi afectat bugetul naţional.
De aceste măsuri vor beneficia întreprinderile care îndeplinesc cumulativ, la data înregistrării cererii de finanţare, o serie de criterii de eligibilitate. Astfel, acestea trebuie să dezvolte operaţiuni industriale active în sectoarele şi subsectoarele eligibile, au suportat costuri cu emisii indirecte şi nu înregistrează debite restante la bugetul general consolidat al statului sau la bugetele locale.
De asemenea, firmele beneficiare pot primi sprijin financiar în cazul în care nu se află în procedură de executare silită, insolvenţă, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operaţională, lichidare sau suspendare temporară a activităţii.
Un alt criteriu este să nu fie întreprinderi în dificultate, în sensul orientărilor Comisiei Europene privind ajutoarele de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate, precum şi să nu facă obiectul unor decizii de recuperare a unui ajutor de stat ilegal sau incompatibil cu piaţa internă, pentru care există o decizie de recuperare a Comisiei Europene.
Bugetul total al schemei de ajutor de stat, ce va fi derulată de conducerea liberală a Ministerului Energiei, este în valoare de 1.500 milioane euro, cu o alocare anuală de maximum 150 milioane de euro, în conformitate cu Decizia Comisiei Europene nr. C(2022) 6586/12/9.2022, prin care a fost autorizată schema de ajutor de stat pentru compensarea costurilor indirecte cu emisiile de gaze cu efect de seră, pentru perioada 2022-2031.
Senator PNL Alba,
Claudiu-Vasile RĂCUCI
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].