Comunicat de presă - Deputat Filip Havârneanu (USR)
Deputatul USR, Filip Havârneanu, secretar al Comisiei pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor, anunţă că, alături de senatoarea Simona Spătaru şi deputatul Andrei Miftode, a depus un proiect de lege prin care se propun măsuri concrete de sprijin pentru victimele abuzurilor sexuale din spaţiul universitar, precum şi obligaţia Guvernului şi a instituţiilor de învăţământ superior de a reglementa în codurile de etică faptul că sesizările pot fi trimise şi sub protecţia anonimatului. Iniţiativa legislativă a fost concepută pe fondul investigaţiilor media referitoare la fenomenul hărţuirii sexuale din universităţi, care au fost făcute publice în luna iulie a acestui an.
Prin iniţiativa de faţă, se propune clarificarea exprimării ambigue care există în lege, respectiv obligaţia universităţilor de a reglementa în propriile coduri de etică 'stabilirea unor mecanisme de raportare şi de protecţie a victimelor'. Prin separarea celor două noţiuni, respectiv raportare şi protecţie, iniţiativa defineşte sistemul de raportare şi de sancţionare a abuzurilor din mediul universitar şi sprijină oferirea posibilităţii victimelor de a transmite sesizări anonime şi, totodată, reglementează în mod explicit şi neechivoc mecanisme de sprijin şi protecţie suplimentară pentru victimele infracţiunilor sexuale săvârşite în instituţiile de învăţământ superior. Mai departe, va fi de datoria Guvernului, a Ministerului Educaţiei şi a fiecărei universităţi în parte să pună în aplicare prevederile legii şi să permită sesizări anonime, precum şi să protejeze şi să sprijine proactiv victimele abuzurilor sexuale.
'Dezideratul ŤFără profesori universitari abuzatori sexualiť reprezintă un mecanism de apărare just şi trebuie tratat cu seriozitate şi responsabilitate pentru ca mediul educaţional să nu mai fie sinonim cu noţiunile de abuz şi violenţă. Ligia Deca a uitat că, în primăvara acestui an, instituţia pe care o conduce a scos din lege sesizările anonime care protejau bietele fete distruse emoţional. Le-a descurajat. Trauma lor nu a contat pentru Ligia Deca sau nu era reală dacă studentele nu se semnau cu tot numele din buletin. Este lamentabil că ministra Educaţiei realizează ce instrumente are ca ministru abia când bubuie presa şi societatea civilă. Le mulţumesc colegilor mei, Andrei Miftode şi Simona Spătaru, pentru că au răspuns fără ezitare la apelul societăţii civile şi mă bucur că putem lupta împreună pentru ca, din toamnă, legea să nu mai permită abuzurile normative ale guvernanţilor şi nici abuzurile din universităţi', a declarat deputatul USR, Filip Havârneanu, secretar al Comisiei pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor.
De aceea, deputatul ieşean transmite că a consultat mai multe organizaţii de profil pentru protejarea drepturilor fetelor şi femeilor şi ale studenţilor şi studentelor şi că a redactat o iniţiativă legislativă pentru ca toate universităţile din România să fie obligate să reglementeze în codurile de etică care este procedura concretă de sesizare şi investigare a acestor abuzuri, precum şi sancţiuni pentru monştrii care le girează.
Legea actuală, fără a fi modificată, protejează astfel de comportamente abuzive, în timp ce studentele devin victime cu traume pe viaţă. În aplicarea articolului 18 din Legea învăţământului superior, Guvernul României a adoptat, în aprilie 2024, Hotărârea de Guvern nr. 305/2024 pentru aprobarea Codului-cadru de etică şi deontologie universitară, care prevede, la articolul 10, faptul că admisibilitatea sesizărilor ce vizează abateri de la normele de etică şi deontologie universitară este condiţionată de datele de identificare şi de semnătura autorului lor. Modificările legislative propuse de Filip Havârneanu sunt dublate de solicitarea expresă a comunităţii Declic şi a Centrului FILIA de a fi implementate o serie de mecanisme clare de combatere a hărţuirii sexuale şi a discriminării de gen în Codul-cadru de etică şi deontologie universitară şi în codurile de etică adoptate de fiecare instituţie de învăţământ superior, în mod individual.
'Pentru ca iniţiativa să devină realitate când va fi depusă în toamnă, parlamentarii iniţiatori fac un apel public către toate partidele să facă front comun şi să voteze pentru acest proiect, pentru universităţi sigure şi integre pentru toată lumea, dar mai ales pentru fete şi femei. Nedreptăţile care există în lege duc în derizoriu orice încercare a victimelor abuzurilor sexuale de a duce la bun sfârşit demersurile de raportare a acestor situaţii. Astfel, victimele sunt obligate, de multe ori, să suporte o confruntare faţă în faţă cu abuzatorul în cadrul comisiilor de etică universitară, să suporte blamul public, să fie intimidate sau descurajate ori să ofere detalii extrem de sensibile către organele de cercetare disciplinară din cadrul universităţii', a mai adăugat adăugat Filip Havârneanu, iniţiatorul proiectului de lege.
Raportul de cercetare al Centrului FILIA, în colaborare cu Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), intitulat 'Hărţuirea sexuală şi discriminarea de gen în spaţiul universitar', a pus în lumină o serie de aspecte cel puţin alarmante, precum faptul că una din trei fete sau femei este hărţuită în spaţiul universitar, într-un mediu educaţional în care, cel puţin la nivel teoretic, nediscriminarea, siguranţa, integritatea academică, fizică şi psihică ar trebui să reprezinte garanţii de neclintit pentru studente. Totuşi, cazuri precum cele ale victimelor agresiunilor şi hărţuirilor sexuale de la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative ori de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism 'Ion Mincu' din Bucureşti nu doar că dovedesc contrariul, ci determină victimele acestor abuzuri să fie intimidate şi să trăiască în tăcere, într-un mediu în care prădătorii sexuali continuă să traumatizeze generaţie după generaţie.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].