Comunicat de presă - Centrul Cultural Palatul Principilor din Alba Iulia
Pentru a marca achiziţia acestei lucrări de excepţie, în data de 9 august 2024 în Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei va fi deschisă publicului expoziţia 'Strălucirea scrierii medievale: Codex Aureus'. Documentul expus, realizat în anul 2000 de renumita editură Faksimile Verlag din Lucerna, Elveţia, reproduce exact nuanţele şi ornamentele originalului, inclusiv folosirea aurului şi argintului pentru scriere. Din totalul de 333 de exemplare existente, Palatul Principilor deţine facsimilul cu numărul 108.
Evenimentul va fi precedat şi completat de conferinţa susţinută de domnul Adrian Papahagi, doctor habilitat şi profesor la Facultatea de Litere a Universităţii 'Babeş-Bolyai', reputat codicolog şi fondator al Centrului CODEX, alături de doamna dr. Doina Hendre Biro, cercetător şi fost director al Bibliotecii Batthyaneum, care vor oferi o serie de informaţii valoroase asupra contextului istoric şi semnificaţiei culturale a Evangheliarului de la Lorsch.
Codex Aureus a fost redactat în jurul anului 810 la Aachen şi donat apoi mănăstirii din Lorsch. După secularizarea mănăstirii în 1556, manuscrisul ajunge la Heidelberg şi mai târziu la Vatican. Prima parte a fost redescoperită în 1782 şi transferată la Alba Iulia. În 2023, Codex Aureus a fost inclus în Patrimoniul Mondial Cultural UNESCO, după demersurile începute în anul 2015.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].