logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea

Patru cetăţeni străini depistaţi de poliţiştii de frontieră arădeni

Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac şi Nădlac II au depistat patru cetăţeni din Irak şi Siria care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două mijloace de transport.

* În data de 01.08.2024, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, grâu pe ruta România-Italia.

În urma efectuării controlului amănunţit asupra mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în spaţiul destinat odihnei şoferului din cabina capului tractor, doi cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Irak, în vârstă de 31, respectiv 32 de ani.

* De asemenea, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra unui automarfar condus de un cetăţean turc. În urma acestui controlului, poliţiştii de frontieră au descoperit în compartimentul destinat transportului de marfă, doi cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, colegii noştri au stabilit faptul că sunt cetăţeni din Siria, în vârstă de 28, respectiv 42 de ani, solicitanţi de azil în România.

Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de migranţi pentru şoferi şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetăţenii depistaţi ascunşi, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Peste 27 tone deşeuri oprite la intrarea în ţară

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Borş II şi Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatelor Judeţene Arad şi Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu şi reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului din judeţele Bihor şi Arad, nu au permis intrarea în ţară a două mijloace de transport încărcate cu bunuri considerate a fi deşeuri, pentru care şoferii nu au putut prezenta documente necesare importului.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Borş II şi Nădlac II au efectuat în ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a două automarfare, înmatriculate în România, conduse de doi cetăţeni români.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatelor Judeţene Bihor şi Arad din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu şi Protecţiei Consumatorului Bihor şi Arad.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau de fapt încărcate cu 27.230 kilograme de deşeuri, constând în material plastic şi cauciuc, dar şi anvelope second-hand, bunuri care proveneau de la societăţi comerciale din Germania şi Austria, pentru firme din România.

În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport.
Afisari: 9

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].