logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa

Weekend aglomerat pentru jandarmii constănţeni

În perioada 2 - 4 august a.c., jandarmii constănţeni vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică pentru mai multe evenimente cultural - artistice care au loc în municipiul Constanţa, dintre care menţionăm:

- Festivalul KIMARO 2024, care se va desfăşura în parcarea de la Poarta 1 Port, în perioada 02.08 - 04.08.2024, eveniment la care vor fi prezenţi în fiecare seară artişti de notorietate publică;

- concertele organizate de către Organizaţia de Management al Destinaţiei Mamaia-Constanţa, desfăşurate în Piaţeta Cazinoului din Mamaia, în perioada 02.08 - 04.08.2024;

- Târgul de artă şi antichităţi 'Antique by the Sea', care este organizat în perioada 02.08 - 04.08.2024 în Piaţa Ovidiu din municipiul Constanţa;

- expoziţia auto desfăşurată pe faleza cazinoului din municipiul Constanţa în data de 04.08.2024;

Numai pentru festivalul KIMARO vor fi prezenţi în fiecare seară la datorie peste 35 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa.

Le recomandăm tuturor participanţilor la evenimentele enumerate să respecte atât normele legale cât şi pe cele impuse de organizatori, să acorde o atenţie sporită copiilor şi să aibă grijă de bunurile personale.

Jandarmii constănţeni vor participa şi în acest weekend, alături de colegii poliţişti, la acţiunile derulate pentru prevenirea şi combaterea unor situaţii de risc şi menţinerea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică.

În cazul apariţiei unor fapte de natură a tulbura ordinea şi liniştea publică, îi rugăm pe cetăţeni să ne semnaleze imediat aceste aspecte, direct sau la numărul unic de urgenţe 112.

Vă dorim tuturor un weekend plăcut şi fără incidente!

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL
Afisari: 11

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].