logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Asociaţia FRUI VITA

'Dor de Doină' se întoarce cu o nouă ediţie pentru a aduce patrimoniul cultural în atenţia publicului

Proiectul 'Dor de Doină', iniţiat de Asociaţia FRUI VITA, revine şi anul acesta, oferind publicului oportunitatea de a se conecta cu rădăcinile culturale într-un eveniment care exemplifică modul în care tradiţia şi modernitatea pot coexista armonios.

Sute de entuziaşti de toate vârstele care au participat în 2023 la prima ediţie 'Dor de Doină' au confirmat faptul că DOINA rămâne un subiect actual în conştiinţa românilor şi au alimentat motivaţia organizatorilor pentru a continua procesul de stimulare a aprecierii patrimoniului cultural imaterial.

'Dor de Doină' îşi propune să ofere tinerilor un sentiment de identitate, continuitate şi autenticitate în era digitală şi să sporească interesul acestora pentru valorile şi tradiţiile culturale autentice creând astfel o interacţiune culturală şi intergeneraţională. Doina era inseparabilă de viaţa românului, iar cântecul ei exprimă trăirile cele mai profunde, mângâind sufletul în momentele de bucurie şi alinând tristeţea în momente de necaz.

Urmând tiparul ediţiei precedente, evenimentul va fi organizat în aer liber, aceasta fiind scena metaforică pe care doinele erau cântate şi ascultate în fiecare moment important din viaţa românului.

Doina de la tradiţie la contemporan

Pe 7 septembrie în Grădina Botanică din Bucureşti publicul are ocazia să întâlnească artişti ca Maria Casandra Hauşi şi Sorin Romanescu, prin proiectul NOD (NEW OLD DOINA), care vor aduce în prim plan străvechea Doină Românească - Horea Maramureşeană, prezentată într-un mod inedit, printr-o îngemănare a Doinei cu sonorităţile acustice şi electronice din sfera jazzului.

Seara va continua cu un concert susţinut de ARGATU, artist care reuşeşte să îmbine într-un mod inedit folclorul cu hip-hop-ul sau electro house-ul şi joacă astfel un rol esenţial în conservarea şi popularizarea moştenirii muzicale autentice româneşti.

La cea de-a doua ediţie Dor de Doină, organizatorii aşteaptă publicul cu o paletă largă de activităţi atractive prin care promovează patrimoniul, tradiţiile şi folclorul astfel încât generaţia tânără să nu îşi uite rădăcinile. Publicul va avea ocazia să participe la ateliere de meşteşuguri româneşti susţinute de specialişti, ateliere interactive pentru copii care pot face cunoştinţă cu doina şi tradiţiile prin muzică şi jocuri surpriză.

Anul acesta Asociaţia FRUI VITA duce mai departe proiectul manualului digital creat în prima ediţie şi face un pas înainte traducându-l în limba engleză pentru a fi astfel disponibil la nivel internaţional tuturor celor pasionaţi şi interesaţi de doină.

'Mă voi repeta spunând că 'Dor de Doină' este mai mult decât un proiect, pentru mine este o reîntoarcere la rădăcinile noastre, într-un mod unic şi autentic, este despre fiecare dintre noi, despre emoţii şi despre sufletul românesc.

Trăim în era digitală, iar azi ne dorim să onorăm doina, patrimoniu cultural imaterial UNESCO, să o preţuim şi să o păstrăm în acest curs evolutiv bucurându-ne împreună cu voi toţi de această călătorie într-un mod atipic, aşa cum am făcut-o şi anul trecut.

Sunt profund recunoscătoare tuturor celor care au făcut posibil în ani ca doina să se păstreze vie, iar noi, echipa FRUI VITA, fiindcă nu aş adresa aceste cuvinte astăzi fără ca o echipă să formeze un tot, vă invităm să VĂ BUCURAŢI DE VIAŢĂ, să simţiţi emoţia transmisă de doină, să atingeţi culmile trăirilor la interpretările din cadrul concertului şi să vă încântaţi cu activităţile speciale pe care le-am pregătit', spune Ioana-Diana Bogdan-Teaşcă, preşedinta Asociaţiei FRUI VITA.

'Dor de Doină' este un Proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii.

Parteneri instituţionali: Universitatea din Bucureşti Grădina Botanică 'Dimitrie Brandza', Muzeul Naţional al Ţăranului Român.

Parteneri: Camera de Comerţ Bilaterală Eleno-Română, Compania Naţională Loteria Română, Aqua Carpatica, Best Foods, Bronic Group, Crama Dagon, Elmas.

Parteneri media: Radio Guerrilla, stirileprotv.ro, Agerpres, BookHub, Happ.ro, IQads, SMARK, LIFE.ro, spotmedia.ro, The Institute, Ziarul Metropolis, Zile şi Nopţi.

Mai multe informaţii despre proiectul 'Dor de Doina' se găsesc pe site şi pe paginile de Facebook şi Instagram ale asociaţiei.

Despre Asociaţia FRUI VITA

Asociaţia 'FRUI VITA' este o organizaţie non-guvernamentală, non-profit, înfiinţată în 2021, formată dintr-o echipă tânără, iubitoare de viaţă, de cultură şi de artă. Activitatea noastră urmăreşte atingerea mai multor obiective, dintre care amintim: promovarea tinerilor artişti, a patrimoniului şi a culturii în rândul tinerei generaţii şi nu numai.

Despre Maria Casandra Hauşi şi Sorin Romanescu

*** MARIA CASANDRA HAUŞI s-a născut în Baia Mare, Maramureş. Crescută şi educată într-o familie de artişti a prins de la bătrânii locurilor meşteşugul 'Horilor în grumaz' - 'Horea Lungă'. A fost ucenică a Şcolii înalte de la Cluj, Academia de Muzică 'Gheorghe Dima', Laureată a Marelui Premiu şi a Trofeului 'Maria Tănase' (juriu prezidat de Tudor Gheorghe), a marcat şi celebrat intrarea Doinei în Patrimoniul Imaterial Unesco prin lansarea albumului de muzică tradiţională intitulat 'Doina- Horea Lungă - Cântec Arhaic Românesc din Maramureş'. Despre acest gen muzical, pe care l-a făcut cunoscut prin turnee în ţară şi străinătate, mărturiseşte ca este universul fără de margini unde şi-a găsit casa.

*** SORIN ROMANESCU este unul dintre cei mai importanţi chitarişti de jazz, de la ora actuală. La început a studiat chitara clasică, a fost basist în trupa Sarmalele Reci, a colaborat cu coregrafi de dans contemporan (Florin Fieroiu, Vava Ştefănescu, Eduard Gabia, Andreea Novac, Mihai Mihalcea), a susţinut concerte de muzică contemporană în cadrul unor festivaluri naţionale şi internaţionale, iar de mai mulţi ani este colaborator permanent al cantautorului Alexandru Andrieş.
Pentru muzica filmului documentar 'Afacerea Tănase' a fost nominalizat la Premiul Gopo, iar pentru filmul artistic 'Câini' a primit Premiul Gopo pentru cea mai bună muzică originală. Este colaborator sau co-autor în proiecte muzicale care însumează peste 20 de albume.

Despre ARGATU

Născut de Ziua Naţională a României, ARGATU este un producător, compozitor şi artist originar din Fălticeni (Bucovina,nordul Moldovei). Cunoscut în primul rând pentru modul unic în care îmbină elementele de folclor românesc cu beat-urile urbane şi sound-urile electronice, ARGATU a debutat oficial în 2012, când a devenit şi membru al grupului Culese din Cartier,fondat de Subcarpaţi. Până acum, ARGATU a lansat 10 albume, un catalog impresionant ce poate fi văzut uşor drept o punte între vechi şi nou,tradiţional şi modern, influenţele folclorice găsindu-şi perfect locul în fuziunea genurilor din care ARGATU se inspiră: hip-hop, grime, dubstep, drum&bass, dub, dancehall sau basshouse.
Afisari: 14

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].