Comunicat de presă - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Iaşi
Măsurile au fost luate după ce inculpatul minor a fost prins în flagrant în timp ce ridica de la o firmă de coletărie, un pachet trimis din Spania, în care se afla ascunsă printre diverse produse alimentare cantitatea de aproximativ 100 grame canabis, destinată vânzării, porţionată în 77 de punguliţe.
Din cercetările efectuate în cauză a reieşit că, la instigarea coinculpatului în cauză, un suspect a expediat cantitatea de drog de risc, în scopul comercializării acesteia către consumatori de pe raza oraşului Hârlău şi a localităţilor învecinate.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Iaşi cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului major şi arestare la domiciliu a inculpatului minor, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activităţile de urmărire penală au fost realizate împreună cu poliţişti ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].