Comunicat de presă - Uniunea Salvaţi România
De mai bine de 48 de ore, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, nu a avut nicio reacţie cu privire la cazul profesorului Alfred Bulai de la SNSPA, acuzat că, de zeci de ani, agresa sexual studente. Lipsa de poziţionare a ministrului Educaţiei descurajează victimele să spună ceea ce au păţit şi să prevină astfel de abuzuri pe viitor. Este cu atât mai grav cu cât Ligia Deca este profesoară la SNSPA.
'48 de ore în care au apărut noi acuzaţii de agresiuni la adresa altor profesori universitari şi noi mărturii despre sociologul Bulai. Am văzut reacţia SNSPA, reacţia unor persoane publice, ONG-uri, însă nimic din partea Ligiei Deca. Ministerul pe care îl conduce nu a scris sau grăit nimic pe subiect! Preocupată mai degrabă să posteze despre reuşitele de la Olimpiada de la Paris şi de la Olimpiada Internaţională de Chimie, Deca nu strecoară nici măcar o vorbă de acest caz scandalos, ba chiar ascunde fără remuşcări gunoiul sub preş', spune senatoarea USR Silvia Dinică.
În timp ce Ministerul Educaţiei se face că nu vede gunoiul din curte, profesorul agresor şi-a depus cererea de pensionare, iar SNSPA i-a acceptat deja solicitarea. Dacă va ieşi anticipat la pensie ca să scape de cercetarea internă, Ministerul Educaţiei nu va mai putea face nimic, pentru că nu mai există o relaţie contractuală cu el.
Întrebarea este dacă Ligia Deca nu poate reacţiona pentru că Alfred Bulai este un punct nevralgic pentru PNL, având în vedere că a fost consultant sau prestator în trecut pentru partid şi pentru liderii lui.
'Ministerul Educaţiei trebuie să reacţioneze acum, nu mâine! Trebuie să se ia măsuri şi împotriva celor care ştiau despre aceste practici şi care au tăcut mâlc! Trebuie sancţiuni mai dure în astfel de cazuri şi un ghid care să fie respectat ca la carte, iar cel care încalcă regulile să suporte consecinţele', conchide Dinică.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.