Comunicat de presă - Uniunea Salvaţi România
Guvernul pregăteşte, din nou, o serie de măsuri fiscale care vor şubrezi şi mai mult mediul de afaceri şi vor scădea şi mai mult puterea de cumpărare a tuturor românilor: majorarea impozitului pe dividende la 10%, impozitarea altor forme de capital şi eliminarea stimulentelor fiscale în construcţii.
USR face apel la premierul Marcel Ciolacu să taie cheltuielile inutile şi să nu mai crească taxele. 'Măcar în al 12-lea ceas, Guvernul Ciolacu ar face bine să se oprească din a distruge şi mai mult mediul de afaceri, să nu mai distrugă ce a mai rămas din microîntreprinderi şi să renunţe la schemele de afaceri pe banii statului pentru mari corporaţii apropiate', spune deputatul USR Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei.
De fiecare dată când au crescut taxele, PSD şi PNL au minţit că nu le cresc - de două ori anul trecut şi o dată la începutul lui 2024. Românii sunt din ce în ce mai cocoşaţi de taxe şi de scumpiri, iar firmele româneşti îşi pierd competitivitatea în faţa companiilor regionale din cauza fiscalităţii, a costului ridicat pe muncă şi a preţului mare la energie.
'Marcel Ciolacu minte cu trei lucruri. Atunci când spune că deficitul se face pentru investiţii. Nimic mai fals. Investiţiile reprezintă mai puţin de jumătate din deficit. A mai spus şi că va reduce cheltuielile. Fals! A înfiinţat noi agenţii de stat, a crescut numărul de angajaţi la stat şi continuă să facă noi scheme de afaceri pe banii statului. Şi, nu în ultimul rând, a promis că nu va creşte taxele şi le-a crescut deja de trei ori şi urmează să le crească în continuare, aşa cum reiese din documentele de la Ministerul Finanţelor. Asta trebuie să înceteze, pentru că de decontat toate aceste minciuni le vor deconta tot românii', mai spune Claudiu Năsui.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.