Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Harghita
Bilanţul misiunilor pompierilor din ultimele 96 de ore
În ultimele patru zile, pompierii salvatori harghiteni au fost prezenţi la datorie pentru gestionarea celor aproape 40 de solicitări primite din partea cetăţenilor, ce au constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor şi operaţiuni derulate în sprijinul comunităţilor.
În zilele de vineri, sâmbătă, duminică şi luni, acţiunile de asistenţă medicală însumează cel mai mare procent al misiunilor desfăşurate de către colegii noştri. Astfel, în ultimele 96 de ore, echipajele SMURD au oferit ajutor pentru 31 persoane aflate în dificultate.
În această perioadă, salvatorii au acţionat pentru stingerea a 2 incendii, prevenind astfel extinderea flăcărilor la vecinătăţi şi limitând pagubele materiale.
De asemenea, echipajele operative au gestionat şi alte 6 de situaţii destinate protecţiei comunităţilor, cum ar fi asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, în urma producerii a 3 accidente rutiere pe DN 13B, localitatea Borzont, DE 578, localitatea Sâncrăieni şi în Tulgheş; degajarea a 2 brazi căzuţi pe carosabil, care blocau circulaţia pe ambele sensuri, pe DN 12C, Lacu Roşu, precum şi alte 2 situaţii de urgenţă care puteau pune în pericol vieţile şi bunurile cetăţenilor.
Sâmbătă după-amiază, pompierii militari din cadrul Detaşamentului Gheorgheni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat pe strada Florilor din Gheorgheni, în timp ce proprietarul locuinţei dormea.
Incendiul a fost sesizat în jurul orei 17.00, de către vecini, care au simţit miros de fum. Pentru gestionarea evenimentului, la adresa indicată s-au deplasat în cel mai scurt timp, două echipaje de pompieri, cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD. Utilizând echipamentele şi accesoriile din dotare, pompierii militari au pătruns rapid în apartament (a cărui uşă era încuiată în momentul sosirii forţelor de intervenţie), au stins, în aproximativ cinci minute, incendiul, care se manifesta în bucătărie, împiedicând propagarea acestuia la încăperea alăturată şi la celelalte apartamente şi au verificat locuinţa, găsindu-l pe proprietar dormind în cameră. Bărbatul nu a necesitat îngrijiri medicale. Pompierii au ventilat locuinţa, iar în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că evenimentul a fost generat, cel mai probabil, de aragazul lăsat în funcţiune nesupravegheat, proprietarul apartamentului, lăsând o oală pe foc. Incendiul s-a soldat doar cu arderea cratiţei respective.
Pompierii militari harghiteni reamintesc cetăţenilor faptul că incendiile izbucnesc în bucătării ca urmare a nesupravegherii aparatelor de gătit, neglijenţei persoanelor la folosirea acestora sau a distragerii atenţiei în timpul gătitului, pentru o anumită perioadă.
În scopul preîntâmpinării unor astfel de evenimente, care se pot solda cu persoane rănite şi mari pagube materiale, este important să supravegheaţi aparatele de pregătire a hranei când sunt în funcţiune (închideţi aragazul dacă trebuie să părăsiţi bucătăria pentru o perioadă mai îndelungată sau dacă sunteţi obosiţi şi mergeţi să vă odihniţi 'câteva minute'), să aşezaţi cratiţa cu mâner astfel încât să nu cadă de pe aragaz sau să se răstoarne peste flacără şi să curăţaţi depunerile de grăsime şi resturile de mâncare de pe aragaz, deoarece acestea se pot aprinde uşor. De asemenea, nu amplasaţi materiale combustibile în apropierea aparatelor de gătit (perdele, draperii, prosoape, hârtii etc.).
În cazul în care se întâmplă ca mâncarea/uleiul dintr-o tigaie să ia foc:
Nu aruncaţi tigaia pe jos sau pe mobilierul de bucătărie şi nu turnaţi apă peste ea!
Opriţi alimentarea cu gaz/energie electrică a aragazului/maşinii de gătit pe care este tigaia (dacă puteţi să o faceţi în siguranţă) şi lăsaţi-o să se răcească.
Stingeţi flăcările acoperind tigaia cu un capac sau punând un prosop ud peste aceasta. Limitarea aportului de oxigen necesar arderii duce la stingerea focului.
Nu vă grăbiţi să puneţi mâna pe tigaie, chiar dacă flăcările s-au stins, deoarece fiind în continuare fierbinte, o puteţi scăpa din mâini, riscând să vă stropiţi cu uleiul încins. Lăsaţi tigaia pe aragaz şi deschideţi larg fereastra pentru a evacua fumul din încăpere.
Dacă nu reuşiţi să stingeţi flăcările, iar acestea se extind, evacuaţi persoanele din locuinţă, alertaţi vecinii şi sunaţi urgent la numărul unic de urgenţă 112, pentru intervenţia pompierilor.
Seara trecută, 29 iulie a.c., în jurul orei 21.00, a fost sesizată, prin Sistemul Unic 112, producerea unui incendiu la o căsuţă de vacanţă situată în localitatea Ciaracio, comuna Ciceu. Pentru gestionarea evenimentului, la adresa indicată de apelant au fost mobilizate două echipaje de stingere din cadrul Detaşamentului de Pompieri Miercurea Ciuc, fiind alertat totodată şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Ciceu. În momentul sosirii echipajelor la faţa locului, ardeau generalizat o căsuţă de vacanţă cu 2 magazii din lemn anexate, pe o suprafaţă de aproximativ 30 mp. Echipajele de pompieri au localizat şi lichidat incendiul, în limitele găsite. Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind efectul termic al curentului electric, produs de un acumulator electric defect.
Pentru protecţia populaţiei, în ultimele 96 de ore, au fost transmise 4 mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT, semnalând prezenţa animalelor periculoase (urşi), în localităţile Topliţa şi Brădeşti.
NU UITAŢI! Adoptarea unui comportament preventiv poate salva vieţi şi bunuri. Consultaţi sursele oficiale de informare unde regăsiţi măsurile de comportare ce trebuie adoptate înainte, pe timpul şi după producerea unei situaţii de urgenţă.
Accesaţi platforma naţională de pregătire pentru situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro şi aplicaţia de mobil DSU care poate fi descărcată, gratuit, de pe AppStore şi Google Play.
Împreună suntem mai pregătiţi să facem faţă oricăror situaţii de urgenţă!
COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.