Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu
Cercetat penal pentru tâlhărie calificată, un bărbat a fost arestat preventiv
La data de 26 iulie a.c., poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Sibiu au reţinut un bărbat în vârstă de 67 de ani, din Cisnădioara, cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată. Ulterior, bărbatul a fost arestat preventiv.
În fapt, bărbatul este bănuit că, la data de 20 iulie a.c., în jurul orei 14.30, în timp ce se afla pe strada Şcoala de Înot, din municipiul Sibiu, i-ar fi smuls unei femei poşeta în care se aflau 300 de lei, documente şi carduri bancare, după care ar fi fugit într-o direcţie necunoscută.
În baza probatoriului administrat în cauză, poliţiştii de investigaţii criminale au luat măsura reţinerii bărbatului pentru 24 de ore. Ulterior, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sibiu a dispus aplicarea măsurii arestării preventive pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliţiei Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, în vederea identificării şi documentării întregii activităţi infracţionale a persoanei în cauză.
Acţiuni pe linie rutieră
În perioada 26 - 28 iulie, poliţiştii sibieni au continuat acţiunile pe linia prevenirii şi combaterii conducerii autovehiculelor de către şoferi aflaţi sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive, ocazie cu care s-au constatat 12 infracţiuni la regimul circulaţiei, au fost reţinute 24 de permise de conducere, au fost retrase 17 certificate de înmatriculare şi au fost aplicate 480 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 165.000 de lei.
Exemple semnificative:
La data de 26 iunie a.c., în jurul orei 09.00, în localitatea Laslea, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Dumbrăveni au oprit pentru control o autoutilitară condusă de către un localnic în vârstă de 40 de ani.
În urma verificărilor efectuate a rezultat că cel aflat la volan nu deţine dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
De asemenea, testarea alcoolscopică a şoferului a indicat o valoare de 0,59 mg/ l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoţit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influenţa alcoolului.
La data de 26 iulie a.c., în jurul orei 23.45, în municipiul Sibiu, poliţiştii Secţiei de Poliţie Urbană Sibiu l-au testat alcoolscopic pe şoferul unui autoturism condus pe Bulevardul Mihai Viteazu, un sibian în vârstă de 28 de ani.
Ca urmare a valorii de 0,86 mg/ l alcool pur în aerul expirat, înregistrată de aparatul etilometru, poliţiştii l-au însoţit pe conducătorul auto la o unitate medicală, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
La data de 27 iulie a.c., în jurul orei 20.30, în localitatea Retis, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Agnita au oprit pentru control un moped condus pe DJ 104 de către un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Brădeni.
În urma verificărilor efectuate a rezultat că persoana în cauză nu deţine dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
De asemenea, testarea alcoolscopică a indicat o valoare de 0,96 mg/ l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoţit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influenţa alcoolului.
La data de 27 iulie a.c., în jurul orei 23.50, în timp ce desfăşurau activităţi specifice de supraveghere şi control al traficului rutier pe A1, la km. 244, în zona municipiului Sibiu, pe sensul Deva - Sibiu, poliţiştii Biroului Poliţie Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea - Deva au efectuat semnalul regulamentar de oprire adresat conducătorului unui autoturism.
Şoferul însă nu s-a conformat, şi-a continuat deplasarea pe autostradă şi, ulterior, în municipiul Sibiu, fiind depistat şi oprit de către poliţişti pe strada Henri Coandă.
La volan a fost identificat un tânăr în vârstă de 18 ani, din Cisnădie, iar în urma verificărilor efectuate a rezultat că acesta nu deţine permis de conducere eliberat pentru nicio categorie de vehicule.
Pe numele tânărului în cauză, la nivelul Biroului Poliţie Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea - Deva, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere fără permis.
De asemenea, tânărul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 de lei deoarece a condus un autoturism neasigurat prin poliţă RCA şi a cărui înmatriculare era suspendată. Ca măsură complementară, s-a dispus retragerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu număr ale autoturismului.
La data de 28 iulie a.c., în jurul orei 02.00, în Agnita, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Agnita au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Bisericii de către un bărbat în vârstă de 38 de ani, din judeţul Mureş.
Testarea alcoolscopică a şoferului a indicat o valoare de 0,66 mg/ l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoţit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La nivelul Poliţiei Oraşului Agnita, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
La data de 28 iulie a.c., în jurul orei 07.30, în municipiul Sibiu, poliţiştii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe Calea Şurii Mari de către un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Slimnic.
Testarea alcoolscopică a şoferului a indicat o valoare de 0,44 mg/ l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoţit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În baza celor constatate, poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
La data de 28 iulie a.c., în jurul orei 23.00, în municipiul Sibiu, poliţiştii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Lungă de către un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Turnu Roşu.
În urma controlului efectuat, poliţiştii au constatat că cel aflat la volan nu deţine dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Totodată, testarea alcoolscopică a şoferului a indicat o valoare de 1,25 mg/ l alcool pur în aerul expirat, tânărul refuzând însă recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Astfel, la nivelul Biroului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârşirea infracţiunilor de conducere fără permis, respectiv refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.